Turnul roz este compus dintr-o serie de 10 cuburi de mărime gradată (cu latura de la 1 cm. la 10 cm.) ce îi ajută pe copii să perceapă variația în cele trei dimensiuni. Pentru a realiza activitatea, copilul trebuie să recunoască gradarea mărimii și să construiască turnul pornind de la cel mai mare cub (la bază) și plasându-l la final pe cel mai mic (în vârf). Exercițiul este autocorectiv (conform principiului ”controlul erorii” copilul poate determina singur dacă a lucrat corect), deoarece plasarea incorectă a unui element este vizibilă în armonia dimensiunilor și afectează structura, adesea determinând căderea turnului.
Copilul învață astfel să compare dimensiunile și își dezvoltă vocabularul referitor la mărimi (mare-mic, înalt-scund, greu-ușor etc.). Elementele turnului au aceeași culoare, formă și material, permițând focalizarea atenției asupra conceptul de tridimensional: culoarea roz identică pentru toate cuburile (aleasă deoarece toți copiii o adoră :D), ajută la concentrarea atenției asupra dimensiunilor iar lemnul asigură perceperea greutății, facilitând diferențierea – ridicând fiecare cub în parte, copilul îi simte greutatea. De exemplu, cubul cel mai mare, cu latura de 10 cm., este și cel mai greu și este nevoie de ambele mâini pentru a îl manipula, copilul percepând astfel clar această gradație în mărime.
Turnul roz este constuit repectând cu strictețe anumite dimensiuni și proporții, fiind proiectat cu precizie geometrică. Aceasta deoarece în procesul de învățare Montessori materialele se descoperă unul în funcție de altul, fiind interconectate și făcând legătura cu noțiuni ce vor fi învățate ulterior. În primă fază, turnul roz introduce gradația mărimilor și dezvoltă coordonarea și motricitatea fină, însă scopul său indirect este acela de a pregăti copilul pentru lecțiile de geometrie și de a introduce câteva elemente legate de numere prin observarea principiilor generale legate de volum, dimensiuni, numere, proporții… De asemenea, materialele Montessori introduc conceptele abstracte mai întâi în forma concretă, iar turnul roz este un exemplu în acest sens: sunt 10 cuburi deoarece sistemul nostru numeric este în baza 10, progresia în dimensiuni este de la 1 cm. la 10 cm., volumul cuburilor crește progresiv (de la cel mai mic cub, cu latura de 1 cm. și 1 cm3, până la cel mai mare, cu latura de 10 cm. și un volum de 10cm3 = 1 litru) etc. Astfel, manipulând turnul roz și observând precizia geometrică a acestuia, copiii capătă o percepție corectă asupra realității, descoperind relația directă între mărime, volum, greutate.
Alina F.