“Și… ce ai făcut azi?” este întrebarea tipică, cea folosită de altfel de părinți din întreaga lume, pe care aveam tendința să o folosesc și eu… și mi-a luat mult până să îmi dau seama că nu abordez problema corect. Chiar și acum mai am zile în care sunt obosită, iau copiii și parcă întrebarea îmi zboară de pe buze din reflex ”ce ai făcut azi?”. Raspunsul clasic, extrem de simpatic, mi-a rămas însă bine marcat în memorie și de îndată ce îmi aduc aminte de el revin rapid la ceea ce funcționează cu adevărat.
Răspunsul era: ”Bine. Am mâncat și am dormit”, replică dată de fiul meu aproape în fiecare zi în care îl întrebam cum a fost la grădiniță. Amuzant dar și frustrant pentru un părinte care își dorea să comunice, să afle, să păstreze legătura armonioasă cu propriul copil (comunicarea este cheia, nu?), iar el nici măcar nu schimba replica :-). Desigur, acum îmi dau și eu seama că în fiecare zi puneam aceeași întrebare și, firesc, primeam același răspuns – dialog standard.
Ca adulți putem înțelege semnificația reală a acestei întrebări și putem analiza volumul imens de întâmplări dintr-o zi și să discernem ce este cu adevărat important și ce nu, putând detalia exact acolo unde este nevoie. Copiii însă sunt diferiți. Zilele lor sunt pline de mici evenimente a căror importanță nici nu o realizează cel mai adesea (de exemplu pentru ei lucrul cu materialele Montessori este joacă, nu realizează că au făcut ceva cu adevărat semnificativ). Au nevoie de întrebări mai precise și de exercițiu pentru a putea relua filmul întregii zile, reflectând și analizînd la cele întâmplate, astfel dezvoltând în cele din urmă abilitatea de a extrage informații cu ușurință. Au nevoie să fie ghidați în conversațe, să li se arate prin exemplu personal, să primească întrebări mai clare. În plus, conversația nu presupune un interogatoriu părinte-copil, nu este unidirecțională, e nevoie ca și părintele să povestească pentru a transforma totul într-un dialog.
Așadar, cum facem noi acum? Întâi începem cu începutul :D: ”Bună, mă bucur să te văd/ bine ai venit acasă/ mi-a fost dor de tine”… și de aici povestea deja se așterne altfel, în alt ritm. Discutăm despre ce vom face în continuare și astfel aflu poate că nu ar vrea să meargă la escaladă pentru că e obosit de la opționalul de dansuri și, a, mami, știai că e un concurs…ș.a.m.d? (deja e cu mult mai interesant față de ”am mâncat și am dormit”). La rândul meu povestesc despre mine și ziua mea și încerc să direcționez lucrurile spre partea care mă preocupă (dacă există una anume) iar în ceea ce privește întrebările acum am un sac plin de scos la lumină după cum e nevoie – doar că de data aceasta sunt mult mai elaborate și au un succes impresionant.
Folosesc o gamă întreagă de ”ce ți-a plăcut cel mai mult azi?/ care a fost cel mai amuzant moment?/ dar cel mai plictisitor?/ ce ai lucrat sau învățat azi?/ ce ți-a plăcut cel mai mult la prânz?/ cu ce materiale ți-ai dori să lucrezi?/ ai fost afară în pauză?” și, în plus, aplelez la multe întrebări ”de spion” (care din experiența mea sunt cele mai grozave): ”ai vazut ce sandale frumoase avea Ema azi?/ s-a întors Sarah la grădi sau mai e bolnavă?/ cu cine ți-ai dori să ne vedem în parc zilele astea?/ am văzut că aveți un șotron în curte?/ am primit pozele de la grădi – aveți un coleg nou?/ ai lucrat cu turnul roz, așa cum imi spuneai ieri că îți dorești?/ ce material ți-a prezentat ultima dată?”. Ultimele întrebări presupun ceva muncă de detectiv, să înveți puțin despre materialele și mediul Montessori și să poți adresa întrebări specifice – dar după trei ani de Montessori deja am și eu câțiva ași ascunși în mânecă :-)…
Alina F.
