‘-Dorești? – Da, mulțumesc. – Cu plăcere!

Aici cresc Montessori

– Dorești?

– Da, mulțumesc.

– Cu plăcere!

La clasă desfășurăm și activități legate de abilitățile sociale ale copilului și de trăirea armonioasă în grup, adică activități de grație și curtoazie. Astfel copiii învață regulile sociale, iar pentru a absorbi aceste reguli este nevoie nu doar să observe comportamentul adulților de la clasă, ci și de exemplificări concrete din partea adulților în cadrul unor grupuri mai mici sau întregului grup. Este un moment în care adultul arată un comportament corect, într-un mod pozitiv, evitându-se exemplificarea unui comportament negativ observat la clasă.

Una din lecțiile recente de grație și curtoazie s-a numit ,,Cum oferim și cum primim”. Activitățile de Viață Practică includ tăierea merelor, prepararea sucului de portocale, spălarea fructelor, felierea bananei, spargerea nucilor… alimente cu care copiii își servesc apoi colegii cu entuziasm. Este o activitate de Viață Practică în Montessori dar și bucuria de a împărtăși. – astfel încât am pornit de la aceste momente.

Mai întâi adulții au exemplificat, folosind formule de politețe precum ,,Dorești?”, oferind de pe o farfurie felii de măr, iar celălalt adult spunea ,,Da, mulțumesc!”, apoi ,,Cu plăcere!” (primul adult). De asemenea, am prezentat și varianta în care celălalt nu dorește să primească, folosind ,,Nu, mulțumesc!”, apoi ,,Bine.” Am avut apoi nenumărați doritori care au dorit să exemplifice, luându-și rolul foarte în serios .

Echipa Monterra

Distribuie acest articol:

Facebook
LinkedIn