Cum gestionam conflictele intre copii la Monterra?
Credem in disciplina activa – in care obiectivul nostru asumat este sa insotim copilul in propria lui dobandire a disciplinei interioare, fara pedepse si recompense. Disciplina nu este un obiectiv in sine si nu se considera atinsa cand avem copii “cuminti” – care nu vorbesc si nu alearga, dimpotriva, in mediul Montessori copiii vorbesc intre ei si se misca in clasa liber in mare parte din timp. Disciplina este tot timpul un proces de invatare in care copilul descopera propriile lui mecanisme interioare, propriile lui reactii emotionale si invata sa le faca fata pentru a-si modela comportamentul conform regulilor existente atunci si acum. Intelegerea regulilor si controlul asupra propriului comportament sunt necesare, dar nu suficiente, pentru ca disciplina interioara presupune cu adevarat cunoasterea aceasta interioara – capacitatea copilului de a-si identifica emotiile, de a le numi, de a vorbi despre ele fara sa ii jigneasca pe altii si de a gasi modalitati proprii, acceptabile social de a le face fata fara a le suprima si a le nega.
Spun invatam impreuna – adulti si copii – pentru ca singura diferenta intre adulti si copii sunt cunostintele teoretice. Adultii de la Monterra sunt oameni care isi doresc sa traiasca in aceasta noua paradigma si fac eforturi insemnate pentru propria lor crestere interioara – prin cursuri Montessori [multumiri pentru AMI, ADEMR si MIB] , prin cursuri ESPERE [multumiri pentru Centrul Amaneser], prin prezenta aceasta vie alaturi de copii – fara pedepse si recompense – care in sine este transformatoare si provocatoare si te pune pe tine, adultul, intr-o pozitie de vulnerabilitate si constientizare. Pe de alta parte, adultii de la Monterra vin din aceeasi societate si au primit aceeasi educatie cand erau la randul lor copii, asadar nu aveau pana acum cativa ani si o intelegere experientiala – cum se simte sa traiesti cu adevarat in aceasta paradigma? Asa ca inceputul a fost foarte timid si provocator, de multe ori adultii spunand exact cuvintele potrivite, exact cum scrie la carte, fara sa existe in spate si trairea necesara. Ca un fel de forma fara fond. Uimitor, cateodata functioneaza si asa – daca te incapatanezi suficient de mult in forma, de multe ori se adauga incet-incet dar constant si fondul. De cate ori ma gandesc la felul in care s-a nascut modalitatea aceasta de disciplina activa la Monterra imi vine in minte acest citat: “O picătură de apă sapa o piatra, nu prin violenta, ci pentru ca ea cade neîncetat.” Lucretius
Cum facem acum in realitatea nostra de zi cu zi, care cu siguranta este bogata in oportunitati de practica?
Primul lucru – suntem atenti sa nu atasam copiilor etichetele de victima si agresor. Avem convingerea ca acum si aici se intampla acest conflict intre cei doi copii pentru ca fiecare are ceva de oglindit si ceva de invatat. Etichetele de victima si agresor se schimba de regula de mai multe ori in cadrul aceleiasi zile si nu permit cu adevarat solutionarea conflictului, ci doar blocarea intr-un tipar de comportament.
Apoi, abordam fiecare conflict cu aceasta credinta ca, insotiti de adultul care modeleaza comportamentul constructiv, fiecare copil are suficiente resurse interioare pentru a absorbi la randul lui aceasta modalitate de relationare. Stiu ca pare putin lucru sa pornesti la drum cu aceasta credinta, dar credeti-ma ca nu este. Pentru noi, a fost ca un salt in necunoscut. Am inceput cu copiii de 2,5-3 ani si ne intrebam daca chiar se poate asa ceva si daca chiar exista copii care sa adreseze conflictul asa cum ne propuneam noi si cum de altfel nici nu auzisem vreodata intamplandu-se in viata reala, doar practicam noi la Monterra intre noi.
Exemplu concret – cineva iti ia creionul cu care desenezi. Cum am fost invatati noi sa abordam situatia? “Esti un prost si nesimtit, da-mi creionul acum!” “Doamna, X mi-a furat creionul” “Lasa ca iti arat eu, iti iau si eu desenul tau si il stric” “Plang si nu spun nimic, gandindu-ma ca nu foloseste la nimic”. Modalitatile toxice de a raspunde la un conflict sunt foarte variate si numeroase.
Cum propunem noi sa se intample lucrurile?
Copilul – sa zicem Maria – a ramas fara creion, pentru ca Vlad i l-a luat. Maria merge la Carmen (adultul de la clasa) pentru a-i spune asta. Carmen ii confirma emotille – Ma gandesc ca esti suparata ca ai ramas fara creion – si o invita la un dialog in 3, la care participa si Vlad. Fiecare copil este invitat sa isi povesteasca supararea, fara etichetari si jigniri la adresa celuilalt. Se poate intampla cam asa:
Maria: Sunt foarte suparata pentru ca mi-ai luat creionul.
Vlad: Eu m-am suparat pentru ca ai spus ca desenez urat.
[aceasta este primul pas, in care fiecare isi exprima supararea sau emotia negativa si celalat asculta; pare simplu, in realitate este un proces de invatare; copiii de 3-6 ani au nevoie de mai multe repetari si situatii de viata pentru a ajunge sa integreze acest lucru – sa numeasca supararea, sa vorbeasca despre ea si sa fie capabil sa il asculte si pe celalat; este o munca interioara imensa din partea acestui copil]
Maria: Ma astept sa nu mai imi iei creionul fara sa ma intrebi.
Vlad: Iti cer sa nu imi mai spui ca desenez urat.
[acesta este al doilea pas, in care fiecare copil vorbeste despre asteptarea lui; La Monterra învățăm să comunicăm fără să folosim etichete: vorbim de comportamentul concret, nu de etichetări la nivelul lui “a fi”. Astfel ca si asteptarile se formuleaza in termen de comportament, nu la maniera “ma astept sa fii dragut si prietenos”]
Maria: Mi se pare greu sa imi iau angajamentul ca nu iti mai spun vreodata ca desenezi urat. O sa tin cont ca te supari.
Vlad: Imi iau angajamentul ca nu iti mai iau creionul fara sa te intreb
[acesta este al treilea pas si ultimul, in care fiecare face un angajament in măsura in care poate/dorește îndeplini așteptările celuilalt de la el. Nu este obligatoriu sa indeplinesti asteptarile celuilalt. Este obligatoriu sa respecti regulile comunitatii – fara lovituri, fara jigniri, fara etichete, fara sa strici munca celuilalt, ca exemplu].
Bineinteles, ce am asternut mai sus este un exemplu…perfect. In viata intalnim tot felul de situatii imperfecte si reactii imperfecte. Iar procesul intreg, ca desfasurare, ne propunem sa il urmam de abia in ciclul 6-12 ani, la scoala. La gradinita aplicam o varianta prescurtata, o pregatire si o invatare pentru aceasta modalitate de abordare a conflictului in trei pasi.
Totusi, cand am inceput, ni se parea ca vorbim ca niste roboti din carti si ne aflam in propria noastra bula fara legatura cu realitatea. Plus ca nu stiam, chiar vom reusi? Chiar pot copiii sa integreze un astfel de comportament? A fost greu, lung, anevoios, cu suisuri si coborasuri, cu slefuiri, reveniri si rafinari…dupa 4-5 ani, am inceput sa vedem primele rezultate: o comunitate de copii care incep sa-si gestioneze in mod natural conflictele folosind acest limbaj si aceasta abordare, de multe ori fara medierea adultului, pur si simplu la initiativa lor. Woww! A fost si este uimitor in continuare . Suntem onorati de increderea avuta din partea parintilor si de tot ghidajul si invatarea de care am beneficiat pentru a putea sa avem, acum si aici, in Bucuresti 2019 astfel de comunitati in Monterra! Iata ceva pentru care chiar merita sa fii recunoscator.
Anca Trifu, Fondator și Director Monterra, Educator Montessori 0-3 ani, diplomă AMI
