Matematica de zi cu zi

Aici cresc Montessori

Abordarea matematicii în Montessori este spectaculoasă și complet diferită față de modalitatea tradițională. Lucrând cu copiii, dr. Montessori  a înțeles că matematica stă la baza organizării gândirii abstracte și de aceea este stimulul perfect pentru mințile în formare ale copiilor, un ajutor neprețuit în dezvoltarea acestora (în pedagogia Montessori există aria curriculară matematică). Ea a observat că ce mici au o înclinație naturală pentru știința numerelor, mintea umană fiind atrasă de ordine și dezvoltând noțiuni matematice prin simpla interacțiune cu mediul înconjurător, prin descoperirea și manipularea unor noțiuni ca spațiu și timp. De aceea a învăța matematică în această pedagogie nu înseamnă a memora informații sau a completa diverse fișe și a face exerciții mecanic, dimpotrivă, toate cunoștințele sunt dobândite prin observație atentă, comparații și numeroase întrebări. Copiii sortează, caută asemănări și diferențe, descoperă secvențialitatea, observă variația în cele trei dimensiuni, compară, analizează, alătură sau separă… ajungând să realizeze concret operațiile aritmetice și învățând astfel prin intermediul propriilor descoperiri.

Acest interes pentru știința numerelor se regăsește și în activitățile cotidiene, deschiderea a copiilor spre a dobândi cunoștințe matematice fiind o oportunitate grozavă pentru a exersa noțiunile de matematică și a observa că în realitate matematica face parte din viața noastră de zi cu zi, nu este un concept abstract pe care îl utilizează doar în cadrul perioadelor de curs. Când facem cumpărături, urmăm o rețetă, facem ordine, amenajăm o casă, ne organizăm timpul, facem calcule financiare, stabilim probabilități, citim ora, aranjăm diferite cutii în cămară… apelăm la matematică, limbajul universal. Pentru a îi ajuta pe cei mici să înțeleagă mai bine această legătură, am alcătuit o listă cu idei de activități și jocuri care ”implică” noțiuni de matematică și se pot pune în aplicare în timpul activităților zilnice:

gătitul împreună: una dintre activitățile care oferă cele mai multe pretexte pentru a exersa noțiuni de matematică (măsurarea ingredientelor, calcule simple pentru a determina cantitatile necesare în funcție de numărul de persoane prezente, fracții)

compararea diverselor tipuri de indicatoare în trafic: un joc prin care cei mici învață despre diferitele forme geometrice și descoperă semnele de circulație

folosirea cuptorului cu microunde: implică nu doar exersarea numerelor dar și a numărătorii inverse 😀

jocuri cu zaruri: un mod amuzant de a introduce calculele simple

gestionarea banilor, costul diverselor produse: un domeniu în care matematica se dovedește esențială

găsirea numărului unei case pe stradă: un joc simplu pentru plimbările împreună, prin care copiii pot exersa numărătoarea din doi în doi

organizarea jucăriilor: fie că este pe culori, forme, categorii… implică sortare

discuțiile despre distanțe – ”cât mai e până la”: introduc concepte mai complexe, ca unitățile de măsură, dar și estimări și comparații

identificarea de structuri și forme în natură: forme geometrice, simetrii, pattern-uri…

analiza unora dintre marcile de automobile: este o activitate care le va face mare plăcere, iar o parte dintre logo-uri au forme geometrice sau sunt construite folosind simetrii și multiplicări :D)

cântărirea diverselor obiecte: celor mici le va plăcea foarte mult și vor putea învăța despre cantități, unități de măsură, făcând chiar estimări

măsurătorile cu ajutorul unei rigle sau rulete

jocuri gen ”avioane”: o modalitate excelentă de a afla despre varianția în dimensiuni  și coordonate

analiza corpului: corpul uman și nu numai implică exersarea numerelor dar și observarea simetriilor 😀

filmulete ca acesta sau acesta

 

Echipa Monterra

Distribuie acest articol:

Facebook
LinkedIn