Pentru copiii de această vârstă, apa acționează ca o forță irezistibilă, îi atrage și-i intrigă, ținându-i ocupați și concentrați perioade îndelungate de timp. Uneori, în combinație cu o lavetă sau cu un burete are și efecte terapeutice și calmează rapid plânsul 🙂 .
Vă mărturisesc că au fost zile în care clasa arăta ca o piscină după antrenamentele de sărituri.
Vara, punerea în funcțiune a sursei de apă din curte este motiv de imensă bucurie pentru copii, care își pot lua singuri apă, cu foarte mare ușurință, pentru îndeplinirea mai multor activități: udarea plantelor, a copacilor, a florilor, a tufei de zmeură și uneori a picioarelor colegilor pentru a-i ajuta și pe ei să crească mari, așa cum sunt școlarii; spălarea meselor din curte, a scaunelor, a gardului și a pereților pavilionului; spălarea sandalelor și a crocșilor, uneori și a pălăriilor de soare; stropirea tartanului și a burticii colegului din imediata apropiere; transferul apei dintr-un recipient în altul sau pur și simplu spălarea propriului corp pentru o răcorire mai eficientă. Copiii sunt al nouălea cer cu atâta apă în jurul lor, puteai vedea cu ușurință satisfacția și bucuria de pe chipurile lor, dar și nerăbdarea și interesul în procesul de lucru. Sincer, nu mi-aș fi imaginat că spălarea gardului poate fi așa o activitate distractivă și un „material” demn de un asemenea succes. 🙂
Libertatea de a lucra continuu și nestingherit cu apă sau cu orice alt material din clasă, depinde și de gradul de responsabilitate al fiecărui copil.
Cu toții sunt lăsați să experimenteze tot ceea ce au ei nevoie și atât cât au nevoie până la punctul apariției unui comportament antisocial sau periculos. În lucrul cu apa, un astfel de prag apare atunci când copilul varsă în mod intenționat apă pe jos sau își spală mâinile și începe să stropească cu apă peste tot sau când spală geamul, dar începe să pulverizeze apă și pe pereți sau pe părul altui copil sau când bagă buretele în gură și bea apa stoarsă cu dinții :-).
Sunt multe astfel de scenarii si in oricare dintre acestea, intervenția adultului e bine să fie rapidă și fermă, dar totodată blândă, invitând copilul să ajute la operațiunea de curățenie.
O altă formulă pe care noi o folosim la clasă atunci când observăm o încălcare repetată a unor reguli de lucru este: „Observ că ai terminat aici. Hai să strângem. Folosim buretele pentru a șterge masa, nu pentru a-l bagă în gură.” Sau: „Observ că azi nu ești pregatit să lucrezi cu apă. E timpul să strângi.” După câteva astfel de „intervenții”, copilul va înțelege că o utilizare necorespunzătoare a materialului atrage după sine încetarea activității.
E nevoie de mult răbdare, consecvență și coerență în a pune limite, uneori ne vine foarte greu să o facem, dar este spre binele copiilor de a cunoaște clar cadrul în care funcționează libertatea lor, de a știi care sunt așteptările noastre și de a nu se simți abandonați atunci când lucrurile se precipită și ei nu mai sunt capabili să se oprească singuri.
Observările Mariei Montessori s-au adeverit în comunitatea noastră.
Puși în fața alegerii de a se juca cu jucării obișnuite sau de a munci și a desfășura activități cu un scop precis și cu finalitate, care să îi solicite la maxim din punct de vedere fizic, copiii au ales în unanimitate, în mod liber și instinctual, fără să stea prea mult pe gânduri, varianta de muncă activă, care i-a cucerit, ce-i drept, de la primul jet de apă, oferindu-le provocari interesante si oportunități de a-și testa forțele (oare sunt suficient de puternic să car atâta apă?), de a-și exersa motricitatea și coordonarea mișcărilor, precum și de a-și satisface nevoia rezistibilă de a lucra cu apă, într-un mod plăcut și util.
Toate aceste beneficii s-au împletit armonios și au condus la câștigul suprem în ceea ce priveste dezvoltarea minții: concentrare intensă, canalizare profundă a atentiei și independență în procesul de lucru.
Monica Ciobotaru, Educator Montessori 0-3 ani, diplomă AMI
