Sistemul Montessori a fost inventat de Maria Montessori în urmă cu aproximativ un secol. Un element fundamental al acestei metode este că abordează copilul în totalitatea sa şi îl vedeca pe o persoană care învaţă în mod natural şi e interesată de progresul său, pe când viziunea sistemului tradiţional este cea care vede copilul ca pe o tablă goală, ca pe un vas ce aşteaptă să fie umplut de profesor prin cunoştinţele sale. Studiile ştiinţifice recente asupra capacităţilor cognitive, sociale şi emoţionale ale copiilor (începând chiar de la stadiul de sugari) validează aceste concepţii şi vin în completarea viziunii Montessori asupra copilului şi asupra modalităţilor optime de educare a acestuia.
Dintre principiile Montessori validate ştiinţific, amintim doar câteva:
– mişcarea şi cunoaşterea sunt strâns legate: mişcarea şi gândirea se dezvoltă împreună
– capacitatea de învăţare şi starea de bine sunt îmbunătăţite atunci când oamenii au control asupra vieţii lor
– oamenii învaţă mai bine când sunt interesaţi de ceea ce învaţă
– recompensele exterioare au impact negativ asupra motivaţiei de a face respectiva activitate
– colaborarea este benefică pentru învăţare
– învăţarea în context cu sens este superioară celei în context abstract
– anumite forme de interacţiuni adult-copil sunt mai eficiente pentru educaţia copilului
– ordinea din clasă şi din mediu este benefică pentru copii
O grădiniţă Montessori oferă o abordare diferită asupra educaţiei copilului, începând de la modul în care se desfăşoară activităţile educaţionale pe parcursul zilei, continuând cu modul în care grupa de copii este construită, până la modul în care clasa este fizic organizată şi sfârşind cu materialele educaţionale în sine, special create pentru această metodă.
Grupele Montessori sunt formate din copii cu nivele de vârstă diferite într-o plajă de 3 ani, aceasta pentru a permite copiilor o experienţă socială variată, de la a fi cel mai mic copil din clasă şi a învăţa de la ceilalţi până la a ajnge printre cei mai mari copii din clasă şi a-i învăţa la rândul lor pe ceilalţi copii. În pedagogia Montessori există un proces continuu de adaptare a mediului la copil. Un aspect cheie al acestei pedagogii este activitatea cu sfârşit deschis care permite copilului să exploreze şi dezvoltă gândirea creativă. Munca devine direcţionată din interior şi se bazează pe interesul propriu.
Rutina unei clase Montessori este foarte bine cunoscută de copii; fiecare lucru are locul lui, fiecare activitate are timpul său. Copiii se simt în clasa Montessori ca într-o casă, fapt ce le permite să lucreze singuri şi cu minimă implicare din partea adulţilor timp de trei ore în programul de dimineaţă; ei sunt capabili să aleagă singuri: materialele cu care vor să lucreze, dacă doresc să îi observe pe ceilalţi copii, dacă doresc să se alăture şi să lucreze împreună cu alţi copii, dacă vor ca pur şi simplu să ia o pauză după o perioada de concentrare. Educatoarea ghidează şi urmăreşte tot acest proces, asemeni unui dirijor invizibil, rezultatul fiind imaginea unei clase de 25-30 de copii cu vârste variate lucrând în linişte, folosind voce de interior, mişcându-se liber, graţios şi siguri prin clasa, fiecare în ritmul sau, ca un stup de albine zumzăind mulţumit.
Considerăm că toate acestea sunt cel mai bine ilustrate prin cuvintele Mariei Montessori despre ceea ce are de fapt nevoie copilul de la adult: “ajută-mă să fac singur!”
