O întrebare foarte normală pentru noi cei care am învăţat în sistem tradiţional şi am făcut teme acasă cu mama sau cu tata şi când am crescut mai mari am mers la meditaţii.
De ce aveam nevoie ca mama sau tata sau un meditator să ne mai explice încă o dată ce am făcut la şcoală şi să ne mai dea exerciţii în plus de efectuat? (Eu şi acum îmi amintesc câtă bătaie am mâncat pentru că nu reuşeam să înţeleg cum se efectuează problemele de la matematică care se rezolvau cu ajutorul unui plan, iar prima întrebare era “Cât ar fi dacă ar fi egale?”). Eu îmi explic, în urma discuţiilor cu Jean Miller, trainer AMI, acest fenomen în felul următor. Având în vedere că într-o clasă de elevi sunt copii de niveluri diferite, şi anume o treime este de nivel sub medie, o treime de nivel mediu iar o treime de nivel peste medie iar lecţia se adresează segmentului de mijloc, cei sub medie nu ţin ritmul iar cei peste medie se plictisesc. Aşadar cei sub medie au nevoie de ajutorul părinţilor sau a unui meditator pentru a putea “recupera” ce au pierdut la şcoală iar cei peste medie au nevoie să li se ofere mai mult pentru a merge mai departe.
Ei bine în sistemul Montessori profesorul permite fiecărui elev să fie la nivelul la care este. Nu cerem unui elev să fie mai mult sau mai puţin decât este la un anumit moment. Profesorul Montessori grupează elevii pentru o lecţie în funcţie de nivelul de cunoştinţe al fiecăruia. Este nevoie să observe elevul foarte atent şi să cunoască foarte bine dacă elevul este pregătit sau nu pentru următoarea lecţie. Aici avem nevoie ca şi părinţii să le permită propriilor copii să fie la nivelul la care sunt şi să accepte că fiecare elev are propriul ritm de asimilare a unor cunoştinţe sau deprinderi.
Aşadar elevii Montessori nu au nevoie să facă exerciţii în plus acasă şi de asemenea nu au nevoie de un meditator. Ei sunt trataţi individual la şcoală şi li se respectă propriul ritm de lucru şi li se prezintă următoarea lecţie atunci când sunt pregătiţi pentru ea astfel încât să poată avea succes în asimilarea cunoştinţelor.
Dar totuşi ce pot face părinţii? Părinţii pot implica copiii în organizarea timpului petrecut împreună. Ei pot organiza cina împreună iar după cină pot purta discuţii în funcţie de interesele copilului.
Eu recomand părinţilor ca din momentul în care se întâlnesc cu copiii lor să fie prezenţi la ei. Să îi asculte şi să le ofere înţelegere şi sprijin. Copiii au nevoie să se simtă acceptaţi aşa cum sunt, la fel ca şi noi adulţii de altfel. Ce uşor îmi este să spun lucrul acesta dar ce greu mi-a fost să îmi ţin gura în dimineaţa în care fiica mea s-a îmbrăcat pentru grădiniţă cu un maiou verde de plajă peste o bluză cu buline colorate şi se admira în oglindă fericită. A fost nevoie să inchid ochii şi să văd frica mea de a fi judecată de alţii şi să-i permit fiicei mele să fie aşa cum este.
Corina Petcu, Profesor Montessori 6-12 ani, diplomă AMI
