Acomodarea
Prima ieșire a copilului din mediul familiei către universul mai lărgit, al comunității – creșă sau grădiniță, reprezintă o tranziție majoră în viața acestuia. De aceea considerăm esențial parteneriatul între părinți și grădiniță care să-i ofere copilului întreaga siguranță de care are nevoie pentru a intra cu zâmbetul pe buze în sala de clasă.
Prin respectul față de nevoile emoționale ale copilului, integrarea cu blândețe în noul context și acomodarea treptată oferim copilului încrederea și siguranța necesare pentru a intra natural în noul mediu. Se produce astfel un transfer de încredere pe care copilul îl absoarbe firesc și care îi conferă mari beneficii în ceea ce privește stima de sine şi încrederea în forțele proprii.
La Monterra facem ca această tranziție şi adaptare la mediul cel nou să decurgă cât mai lin şi ne asigurăm că fiecare copil se simte în siguranță, respectat şi iubit.
Durata perioadei de acomodare variază, fiecare copil având ritmul său. Unii pot fi bine, siguri pe ei din primele zile, în timp ce alții au nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru a se deschide cu tot entuziasmul. Înțelegem nevoia de timp pentru a se adapta și știm că durează până când copiii înțeleg mersul lucrurilor şi ajung să se simtă siguranță, în largul lor. Respectăm ritmul de acomodare al fiecărui copil în parte și nu grăbim lucrurile.
În primele săptămâni
- • Educatorul dedică o atenție sporită copilului prezentându-i diverse materiale, observându-l cum lucrează, pentru a-l cunoaște și a identifica activitățile care îl interesează și îi captează atenția în mod natural.
- • Prioritatea o reprezintă construirea relației de încredere între copil și adulții de la clasă, crearea unei zone de confort pentru copil, nu integrarea regulilor sau achizițiile academice.
- • Educatorul și părinții formează o echipă care se completează și care susține copilul pe durata acestui proces.
- • Comunitatea de copii reprezintă un factor important în procesul de acomodare.
- • Plăcerea copilului de a veni la grădiniță, încrederea cu care intră în sala de clasă sunt semne că se simte în siguranță și că putem adăuga celelalte elemente. Citește mai mult ...
Cum ajută mediul
- • Spaţiul clasei este liniștitor: deschis şi mare, foarte luminos, atent aranjat şi ordonat și permite adulților să observe copiii din orice loc s-ar afla. Citește mai mult ...
- • Cromatica este neutră și calmă, sala atent amenajată și ordonată, atrăgătoare prin simplitatea ei.
- • Mobilierul este proiectat pe măsura copiilor, cu rafturi deschise și acces ușor, care încurajează alegerile; a fost una dintre inovațiile metodei Montessori, inovație care acum este firească în orice grădiniță şi școală primară. Simplitatea și ordinea permit descoperirea mediului înconjurător în siguranță.
- • Spațiul exterior este amenajat cu la fel de multă grijă: un spațiu sigur care permite copiilor să se joace în aer liber.
Cum ajută atmosfera
- • Legătura strânsă copil-adult, bazată pe iubire și respect, îi dă copilului sentimentul de siguranță necesar pentru a explora și a-și exersa independența.
- • Atmosfera în clasă este de armonie și calm, se vorbește cu voce de interior; este nevoie de efortul susținut și preocuparea constantă a educatorului în cazul interacțiunilor la orice nivel, atât în relațiile cu copiii, cât și cu adulții.
- • Adulții sunt atenți la nevoile copiilor, știind cum să răspundă momentelor firești de frustrare sau tristețe.
- • Copiii se mișcă liber prin clasă, conform interesului propriu, fie alegând un material pentru a lucra, fie observând ce fac şi cum lucrează ceilalți. Citește mai mult ...
- • Adulții folosesc metoda de comunicare asertivă ESPERE cu copiii, părinții și colegii, pentru a putea construi relații sănătoase cu cei din jur. Citește mai mult ...
Rolul părinților
- • Să vorbească copilului despre grădiniță pe un ton calm şi senin, încrezători că experiența de la grădiniță va fi una benefică şi frumoasă pentru copil.
- • Să creeze o atmosferă calmă și liniștită dimineața înainte de a veni la grădiniță.
- • Să păstreze scurt momentul de rămas bun, care să-i permită copilului să se desprindă uşor. Despărțirile lungi sunt greu de gestionat, atât de părinte, cât şi de copil.
- • Să fie punctuali și să respecte ora de preluare de la grădiniță, afișând o atitudine pozitivă; un zâmbet larg, o îmbrățișare, cuvintele pozitive sunt de preferat Sper că ai avut o zi bună la grădiniță!
- • Să petreacă cât mai puțin timp alături de copil în incinta grădiniței, atât la sosire cât și la plecare. Grădinița este un spațiu al copiilor, iar rolul părinților în grădiniță este de a susține, cu discreție, întregul proces educativ. Citește mai mult ...