In acest an scolar (2018), doua institutii, una din Bucuresti (Montessori Kindergarten/School of Bucharest) si cealalta din Timisoara (Montessori Haus) au celebrat 10 ani de existenta.
Evenimentele au trecut cu o discretie caracteristica Montessori prin vietile noastre mai mult sau mai putin publice, insa eu simt nevoia sa marchez acest eveniment, din perspectiva de fondator al unei scoli Montessori ce a implinit 7 ani, dar si cea de parinte Montessori de 10 ani in Romania.
O concluzie clara a experientei acestor ani este ca Montessori functioneaza.
Pe orizontul de varsta 2-6 ani, unde cifrele de scolarizare sunt semnificative, magia Montessori este evidenta. Am putut vedea zeci de copii cum cresc, infloresc si se dezvolta intr-un mediu creat pentru ei si pe masura potentialului lor.
Cum se construieste, pas cu pas in ei constiinta propriei puteri (pot sa fac singur) starea de siguranta izvorata din capacitatea crescuta de autonomie personala (pot sa ma incalt, pot sa imi aleg hainele si sa ma imbrac, pot sa ma inchei la nasturi), gandirea critica si curajul de a pune sub semnul intrebarii ceea ce li se cere si ceea ce se intampla in jurul lor (domnul acela ne a spus sa nu mai aruncam cu pietre in lac insa vad ca el pescuieste langa semnul cu pescuitul interzis). Capacitatea de a formula observatii pertinente si judecati de valoare.
Am observat an dupa an cum privirea copiilor se schimba. Devine mai directa, mai in contact. Spatele se indreapta, capul este ridicat, corpul e pregatit sa se miste liber intre oameni. Isi gasesc cu usurinta locul in grup. Sunt curiosi si inchizitivi.
Pe segmentul de varsta 6-10 ani, am putut fi martorii evolutiei primilor copii care au facut tranzitia de la scoala Montessori la scoala traditionala.
In majoritate covarsitoare, feedback-ul primit a fost unul pozitiv. Copiii au fost perfect capabili sa se integreze in noul mediu. Au acceptat regulile si au ales sa le respecte, chiar daca unele dintre ele nu pareau sa aiba foarte mult sens. Au inteles responsabilitatea de a isi face temele. Dupa o perioada de acomodare, au reusit chiar sa stea in banci fara sa ii mai doara picioarele si sa nu li se para un lucru chiar asa de nefiresc. Au putut ridica mana si raspunde la intrebarile profesorului. S-au descurcat chiar si cu iesitul la tabla. Au inteles destul de repede ce e un test si au dovedit o capacitate remarcabila de auto evaluare. Au putut opta pentru o etica a muncii care nu include copiatul. In general s-au prins rapid de mersul lucrurilor si au reusit sa se integreze cu succes in viata scolara, atat formal cat si informal, cu rezultate academice peste medie.
Fricile noastre de adulti s-au dovedit in majoritate nefondate. Este un proces simplu si usor? Nu.
Merita efortul?
Multumesc, foarte interesanta intrebare.
Cred ca tot ce s-a construit pana acum in Montessori in Romania s a construit cu foarte mult efort. Cu efortul fondatorilor de a construi din nimic un sistem foarte diferit de ce exista in acel moment in societatea romaneasca. Cu efortul primilor educatori care au acceptat provocarea de a pleca din confortul caminului si al tarii pentru lungi perioade de timp. Pentru a se expune unei filosofii destul de straine de tot ce cunosteau pana atunci. Fara pedepse si recompense, serios?
Cu efortul parintilor care au avut curajul de a isi aduce copiii in primele gradinite Montessori in vremea cand Montessori putea foarte bine sa fie o marca de detergent.
Cu efortul fondatorilor de a finanta cursuri Montessori si materiale Montessori care nu existau decat in afara tarii. Cu efortul financiar deloc nesemnificativ al parintilor pionieri Montessori. Cu efortul comunitatii primilor Montessorieni care au adus in mod miraculos cursurile AMI 3-6 si 0-3 ani in Romania. Pentru nivelul scolar in continuare singura optiune sunt cursurile in afara tarii.
Cu eforturile noastre comune de a ne educa si de a educa toti participantii in acest proces. De a povesti celorlalti despre Montessori. Cu eforturile Ministerului Educatiei de a se informa si de a stabili reguli pentru autorizarea institutiilor Montessori.
Perceptiile asupra sistemului Montessori pot fi foarte diferite. Unii pot fi sedusi de promisiunea unei libertati aparent fara limite. Altii vor sa apartina acestei elite speciale. Sau dimpotriva resping chestia asta care pare un fel de secta. Mult entuziasm pentru extraordinarele jucarii Montessori care nu-i asa pot fi folosite din confortul propriei case. Un fel de homemade Montessori.
Toti pare ca avem asteptari foarte diferite si in acelasi timp foarte inalte de la Montessori. Proiectam asupra Montessori fantasmele noastre despre scoala ideala despre familia ideala despre a primi tot ceea ce am avut nevoie vreodata fara sa cerem si cand Montessori nu se ridica la inaltimea idealului, dezamagirea este pe masura asteptarilor.
Ne aflam in pozitia foarte privilegiata in Romania de a avea Montessori la standarde foarte inalte. Institutii care ofera profesori cu diploma Montessori, materiale Montessori de calitate, comunitate de copii cu varste mixte. Exista, ca peste tot, si institutii care doar isi spun Montessori. Ma intreb daca apreciem indeajuns ceea ce avem.
Si din nou: Merita efortul?
Daca ne uitam la copii, cu siguranta.
Daca ne uitam la fapte reci si stiintifice, cu siguranta. Montessori primeste validare cu fiecare noua cercetare.
Daca ne uitam la adulti, raspunsul este mai complicat. Efortul continuu din ultimii ani poate sa se transforme in epuizare si confuzie. Incercarea de a atinge mereu si mereu niste standarde improbabile si rigide poate duce la dezamagire. Capcana de a fi perfect si in acelasi timp in continua dezvoltare nu se lasa usor eludata. Decalajul semnificativ intre filosofia Montessori si nivelul de dezvoltare al societatii romanesti este in sine o provocare zilnica. O ciocnire de mentalitati permanenta. Cu sotul. Cu mama. Cu vecina. Alaturi de bariere de tot felul: de spatiu, de timp, de resurse umane calificate, financiare, de ideologie.
Este, in aceste conditii, suficienta satisfactia de a vedea copiii crescand Montessori?
Fiecare raspunde pentru sine.
Pana la urma Montessori e o eticheta care devine realitate in incarnarea concreta si supusa inerent greselii din fiecare scoala si fiecare om de la clasa care si a asumat aceasta viziune. Metoda Montessori este universala si in acelasi timp extrem de personalizata, rodul fiecarei clipe de interactiune dintre fiecare dascal si copil in cadrul particular al unei anumite clase dintr o anumita scoala Montessori.
Poate nu pare, dar acest articol este un exercitiu de apreciere sincera si uimire copilareasca. Pentru miracolul Montessori din viata noastra.
Ramona Oros, Consilier școlar, Psiholog și Psihoterapeut, Profesor Montessori 6-12 ani – diplomă AMS
*Acest articol este o reflectare a unei experiente foarte personale din ultimii 10 ani, ca parte a procesului prin care invatamantul Montessori s-a dezvoltat semnificativ, devenind cunoscut unui public din ce in ce mai larg. Aceasta experienta nu ar fi fost posibila fara tot ce s-a construit inainte, prin efortul dlui Marcel Capraru si al celorlalti oameni implicati. Montessori există în România postbelică de 22 de ani, inca din 1996, prin infiintarea la Drobeta Turnu Severin a unei prime grupe Montessori. Acesta s-a intamplat gratie organizarii la momentul respectiv a primului curs 3-6 ani AMI in Romania, la initiativa dlui. Marcel Capraru.
