Am aflat în primul articol ce simte primul copil atunci când soseşte fratele sau sora lui acasă, şi de ce îi este atât de greu.
Acum o să analizăm factorii care accentuează această gelozie care se poate transforma uşor mai târziu în rivalitate.
Cât de relevantă este diferența între frați? Vârsta fraților are vreo importanță?
Este un subiect complex cu mulți factori care determină aceasta relație de frăție să fie în armonie sau nu.
Unii copii suportă greu traiul în compania fraților sau surorilor. Unii se exprimă prin regresie (de exemplu cere să bea din biberon aşa cum face bebe, vrea sa sugă de la sânul mamei sau reîncepe să facă pipi în pat după ce terminase cu acest obicei, cere cu insistenţă să i se pună scutece etc), alţii prin agresivitate sau turbulenţă (injurii şi cuvinte de dispreţ fratelui, ciupit, tras de păr sau invocă chiar moartea nepoftitului sau măcar îndepartarea sa definitivă). Sunt copii care aleg pur şi simplu să se izoleze, refuzând orice relaţie socială. Alţi copii îşi întorc agresivitatea către ei înşişi: sunt ursuzi, se plâng de durere de burtă sau de cap şi au coşmaruri.
Indiferent de tipul de reacţie, cert este că la scurt timp după apariţia fratelui/ surorii comportamentul nepotrivit al copilului mare descris mai sus reflecta disconfortul si dificultatea in care se afla acesta. El poate reacţiona mult mai des ca înainte ori prin agresivitate sau furie, ori prin tristeţe sau frică. Sunt copii care se supun total fratelui mai mic de frică să nu displacă părinţilor. Se mai poate intâmpla să vedem cum copilul mare îl mângâie pe frăţior şi în acelaşi timp să observ cum îi vine parcă să-l împingă uşor când eu nu sunt de faţă.
Dacă nu vă identificaţi cu nici una dintre aceste situaţii, ei bine, se poate întâmpla ca pur şi simplu să-mi fie mult mai dificil de gestionat relaţia cu primul copil faţă de cum a fost până a apărut al doilea copil în familie.
Hai să ne concentrăm asupra factorilor care accenutează această rivalitate, de unde şi comportamentul corespunzător al copilului mai mare. Înainte să detaliăm, să reţinem însă că fiecare copil reacţionează diferit, în funcţie de vârsta şi dezvoltarea lui emoţională la acel moment.
Vârsta fraţilor
Este un factor important care influenţează mult gradul de rivalitate între fraţi. Cu cât copiii sunt mai mici, iar diferenţa între ei este mai mică, cu atât nevoile lor sunt mai urgente. Astfel este mai dificil pentru părinţi să gestioneze relaţia între ei, şi să acorde suficient timp de 1 la 1 pentru fiecare copil în parte.
Când copiii au vârsta de 0-2/3 ani timpul petrecut cu fiecare copil în parte poate fi chiar imposibil pentru unii părinţi. Dacă fraţii au vârsta de 2/3-4 ani, situaţia este tot dificilă pentru părinţi şi rivalitatea crescută. Nevoile copiilor sunt încă urgente chiar dacă nu mai sunt aşa importante ca la 0-2 ani unde vorbeam de nevoi acute. Dacă ne referim la vârsta de 5-12 ani nevoile nu mai sunt urgente, ci doar importante, şi astfel a gestiona relaţia între fraţi devine mult mai uşoară. La 17 ani deja vorbim despre nevoi autoîmplinite şi lucrurile stau cu totul diferit.
Vârsta fraţilor este importantă, intrucât intervine şi aspectul comunicării, unde dacă nevoile sunt urgente şi nici nu pot fi comunicate de către copii, este de două ori mai greu pentru părinţi. Pe măsură ce copiii încep să poată comunica atunci poţi ca părinte să implementezi sistemul de intervenţie şi astfel să le oferi ocazia să-şi exprime toate nevoile pe care le au. Astfel rivalitatea între ei poate scădea semnificativ printr-o gestionare cât mai corectă şi armonioasă a conflictelor între acestia.
De adăugat, că pe lângă vârstă să luăm în calcul şi sex-ul copiilor care poate determina ca interactiunile între copii să fie diferite.
În tot acest context al analizei rivalităţii subliniez două aspecte importante:
- copiii sunt specialişti ai comparaţiilor: perioada copilăriei este cea în care fiecare reperează diferenţele care le permit să se definească mai bine.
- fiecare dintre noi nutreşte fantasma de a fi o fiinţă unică, de a fi singurul care contează pentru ceilalţi în lume. Abandonarea acestei idei este dificilă dar necesară pentru a trăi printre ceilalţi, în ciuda vulnerabilităţii.
Diferenţa de ani între fraţi
Acesta este un alt factor relevant în această ecuaţie. Perioada cea mai bună sau diferenţa ideală de vârstă între copiii aceleiaşi familii este de 6-7 ani. Fratele sau sora mai mare este deja un copil autonom, are amintiri de familie şi s-a bucurat de statutul de copil unic. Are siguranţa apartenenţei la familie, o reţea de prieteni şi mult mai puţină nevoie de prezenţa părinţilor în viaţa lui. În acest scenariu, competiţia pentru cucerirea dragostei părinţilor este mai puţin acerbă de vreme ce primul copil are mai puţină nevoie de prezenţa părinţilor.
Conform specialiştilor care au studiat rivalitatea între fraţi, copiii mai mici de 18 luni sunt singurii apăraţi de gelozia frăţească. Vârsta nu le permite accesul la amintiri conştiente. Este ceea ce în psihologie se numeşte ‘amnezie infantilă’ – acel sentiment că au trăit întotdeauna cu un frate sau o soră. Relaţiile lor sunt de cele mai multe ori apropiate de cele care se formează între gemeni. Sunt totuşi relaţii diferite, pentru simplul motiv că părinţii nu îi cresc ca pe nişte gemeni. Şi acest lucru schimbă totul.
Dacă analizăm diferenţa de vârstâ de 4 ani – o diferenţă destul de des întalnită, este bine să ţinem cont de faptul că aceasta este etapa de vârstă psihologică când copilul mare îşi poate exprima emoţiile. El foloseşte cuvintele dacă a fost învăţat iar colaborarea poate fi bună între copii.
Acestea sunt concluziile specialiştilor din punct de vedere statistic, însă evident că realitatea poate fi diferită de la familie la familie, în funcţie de diferiţi factori, cum ar fi dezvoltarea emoţională a fiecărui copil, relaţia părinte-copil, rolul pe care l-a avut în familie părintele în copilăria lui – la modul dacă părintele a fost primul sau al doilea copil la părinţi, şi altele.
Perioada cea mai propice pentru a crea o legătură frumoasă între fraţi pentru tot restul vieții este de până în 2 ani. Aceasta deoarece primul copil fiind la o vârstă relativ mică are mai puține abilități cognitive de gestionare a emoțiilor neplăcute și lucrurile pot fi ceva mai ușoare. În cazul acesta copiii au toate şansele să devină extrem de apropiaţi. Riscul de rivalitate aici este însă mare dacă vorbim de băieţi, conflicte fiind mai mari şi astfel pentru părinţi este de trei ori mai complicat să gestioneze situaţia. Relaţia între ei însă poate fi extrem de apropiată şi de lungă durată mai ales dacă părinţii au gestionat cât mai bine conflictele între ei şi au trăit într-un mediu armonios acasă.
Băiat, fată?
Dacă avem o soră şi un frate, sau două surori teoretic lucrurile ar trebui sa fie o idee mai uşor de gestionat pentru simplul motiv că fetiţele suportă mai bine decât băieţii maternitatea mamei lor. Exista studii care au evidenţiat că fetiţele incep să imite comportamentele materne în jur de vârsta de 2 ani, spre deosebite de băieţi care nu au aceste porniri, deci iată că şi bajagul genetic poate fi la un moment dat un factor de influenţă în relaţia de fratrie.
Astfel, fetiţele acordă mai puţină importanţă sexului copilului aşteptat: băiat sau fată, pentru ele frăţiorul sau surioara este întâi şi întâi un bebe. Şi când se joacă cu păpuşa ‘copilul’ nu are sex determinat; obiectul, în absenţa caracteristicilor explicite, este când fată când baiat. Nu întâmplător, graţie identificării cu mama, fetiţele se joacă cu usurinţă ‘de-a mama’ şi de când sunt foarte mici au deja au o anumită idee despre semnificaţia cuvântului ‘familie. Spre deosebire de ele însă, băieţii asimilează această noţiune foarte târziu, adesea după adolescenţă.
Alți factori
Relaţia între fraţi este puternic influenţată şi de temperamentul fiecărui copil. Dacă fraţii au temperamente diferite (de exemplu un copil vrea să iasă să se joace afară, iar celălalt copil vrea ca părintele să-i citească o carte), ei bine, această diferenţă nu ţine de rivalitate, ci de nevoi. Să ţinem cont şi de acest lucru atunci când ai nostri copii au păreri diferite.
Relaţia între fraţi este influenţată şi de compatibilitatea tipului de temperament. Vorbim de un copil cu un temperament introvertit sau extrovertit. Energia lui se poate îndrepta spre interior sau spre exterior. Aici este mai mult decat comportament. Cu temperamentul ne naştem. Temperamentul se moşteneşte şi oricât ne-am dori nu prea putem schimba decât foarte puţin. Dacă al meu copil nu vrea să se joace cu mingea cu fratele lui care îşi doreşte acest lucru foarte mult, ei bine acest lucru ţine de temperament, şi nu de rivalitate. Să reţinem: doi copii cu temperamente diferite comunică într-un fel în timp ce doi copii cu acelaşi temperament comunică mult mai usor.
Şi în final, amintesc un lucru pe care poate l-am mai menţionat dar care din punctul meu de vedere este atât de important încât merită repetat: pentru a păstra echilibrul fiecăruia dintre copii şi pentru a salva armonia dintre fraţi, este important ca părinţii să fie atenţi şi să le rezerve timpi afectivi separaţi.
În următorul articol vom dezbate cauzele rivalităţii între fraţi.
Va urma
Florența Rantz
—————
Acest articol face parte dintr-o serie de postări, prima dintre ele fiind Rivalitatea între frați – de ce este așa de dificil?.
