Celebrăm încheierea primului ciclu Montessori 6-9 ani (II)

Cum construiești adevărata disciplină, cea care vine din interior și care îți arată singură granițele bunei purtări? Cum găsești, în plan conștient, motivația de a învăța fără constrângere? Ce resort interior te poate face să asculți profesorul atunci când nu există consecințe palpabile?

Cum arată învățarea și viața socială într-o clasă în care copiii se pot mișca liber, pot lucra la masă sau pe jos, pe covoraș, pot să lucreze singuri sau în grup, pot alege tema pe care să lucreze, pot vorbi în orice moment cu colegii lor? Într-o clasă în care nu există note, nu există recompense, dar nici pedepse. O clasă în care profesorul este un ghid, iar copilul este tratat cu respect. O clasă în care copilul nu intră să se așeze în bancă, având în fața lui catedra și învățătorul, într-o evidentă evidență poziție de autoritate și putere. O clasă în care părinții nu îl trimit pe copil spunându-i  să fie cuminte și să ia calificative maxime.

Într-un astfel de cadru, de o libertate aparent fără limite, în care regulile sunt foarte puține și țin mai ales de principiul libertății care se sfârșește acolo unde începe libertatea celuilalt, oare ce alege să facă copilul?

Într-o primă fază, copilul alege să facă ceea ce ar face orice copil: să testeze mediul, adulții. Să își pună în aplicare noile capacități dobândite de forță, de inteligență, de abilități sociale, nu neapărat arătând preocupare pentru binele celor din jur. Să își stabilească locul în grupul de copii pe diferite paliere de abilități. Să uzeze cât poate de mult de privilegiul de a spune NU și de a cere explicații pentru orice.

Și iată cum am realizat că din mediul pregătit de școală fac parte în fapt niște aspecte esențiale care nu sunt trecute în cursul Montessori. Nu întamplator, unul din primele obiective pe care ni le-am propus la școală s-a numit “Exersarea vocii de interior”. A fost un proiect complex, desfășurat  pe mai multe luni, în care am lucrat împreună, ca o comunitate: echipa școlii, părinți, copii, pentru a ajunge la un nivel de zgomot în clasă, care să îi fie confortabil fiecaruia dintre copii. Un exercițiu de a ne regla activitatea la nivelul celui mai sensibil dintre noi, pentru că fiecare membru al comunității este important. Un proiect despre a învăța cum să îți faci cunoscute nevoile, având curaj de a semnala cu clopoțelul din clasă atunci când tu, ca elev, te afli într-o situație de discomfort din cauza grupului. Un bun prilej de a exersa despre cum să ceri celor din jur să respecte regulile pe care le-ați agreat cu toții, fără neapărat intermedierea adultului. De a construi capacitatea de a evalua atunci când te poți descurca singur într-o situație și când ai nevoie de ajutor. Despre cum să ceri ajutor, de la adulți sau de la colegi. Despre cum să primești, atât ajutorul, cât și refuzul lui.

Acestea sunt lucruri care se intamplă în mod constant în viața unui elev la școala Monterra. Concentrarea lor într-un obiectiv comun a dus la construirea si consolidarea acestor abilități. Ca un fel de laborator de lucru, unde, atunci când realizezi ce ți-ai propus prin muncă intensă, ceea ce ai învățat în proces devine natural integrat si aplicat in viața de zi cu zi.

Copilul se trezeste în planul doi de dezvoltare cu o gândire critică, cu dorinţa de socializare şi cu un simţ al moralităţii care începe să prindă contur. Însă nu ştie cum să le pună în aplicare, cum să le utilizeze. Este punctul în care intervine adultul care îl ajută să îşi structureze gândirea, îi dă instrumentele potrivite pentru crea realţii sănătoase cu colegii şi îi confirmă ce este corect sau incorect, potrivit sau nepotrivit. Copiii încep să își folosească gândirea critică în elaborarea unui proiect și poţi observa într-o clasă Montessori un grup de elevi care stă şi discută în baza unei cărţi. Te apropii şi întrebi cu ce se ocupă și răspund că vor să facă un proiect despre animale. Aşadar dorinţa de muncă există dar ei nu ştiu cum să structureze acest proiect. Adultul, prin intermediul întrebărilor, îi ajută să facă acest lucru.

Dorinţa de socializare este de asemenea mare. Unii consideră că pentru a-ţi face prieteni este nevoie să faci glume. De exemplu să tragi scaunul de sub fundul unui coleg chiar când acesta vrea să se aşeze poate fi foarte haios pentru cel care trage scaunul dar nu şi pentru celălalt. Astfel se obţine o reacţie contrară aşteptărilor. Alţii consideră că pentru a face parte dintr-un grup de copii care lucreaza sau se joacă este suficient să te apropii de grup şi să stai, să te uiţi, să afirmi că este dreptul tău să stai şi tu acolo. Din nou este posibil să creezi sentimente de iritare. Adultul, prin discuţiile pe care le are cu elevii, le oferă uneltele necesare pentru a crea relaţii sănătoase.

Astfel am descoperit, ca mediul pregătit de școală Montessori include în realitate, mai mult decât am estimat la o primă vedere, și anume:

1. Un mediu de principii și valori cu privire la educația copiilor, modul de abordare a disciplinei, modul în care abordăm conflictele. Valorile și principiile sunt cele care construiescși modelează realitatea. Și sunt practicate zi de zi. La Monterra valorile cu care am pornit la drum în 2010 au rămas neschimbate și continua să ne ofere un reper important în tot ceea ce facem.

2. Adulți la clasă care aderă la principiile și valorile Monterra și care sunt instruiți și capabili să le pună în practică. Oamenii sunt cea mai importantă resursă în educație, iar recrutarea și instruirea lor constituie o prioritate absolută pentru noi. Deschiderea școlii a însemnat pentru noi ca management un efort zilnic de observare, consiliere, training cu echipa de la școală. Cu discuții despre modalități concrete de abordare a diferitelor situații de la clasă și discuții periodice despre fiecare copil în parte – cu calități, lucruri de îmbunătățit, domenii de interes, strategii de abordare dar și: Cum îl vedem noi în viitor? Colaborare cu consultanți externi – psihologi, specialiști Montessori din țară și din străinătate, consultări periodice cu celelalte școli Montessori.

3. Un cadru de disciplină, creat special pentru școala noastră, dincolo de abordarea rigidă a regulamentului de la Minister. Construit pas cu pas (pe baza experiențelor și nevoilor de zi cu zi), potrivit metodei Montessori, cu atenție pentru binele copilului și contând pe implicarea semnificativă a părinților în acest proces. Croit cu grijă pentru situația specifică fiecărui copil și gândirea unei abordări particularizate, în contextul acestui cadrul general. Am putut observa cum atunci când mesajele de acasă sunt aliniate cu mesajele de la școală, copiii au numai de câștigat și progresele sunt vizibile.

4. O metodă de management a conflictelor. Într-o clasă Montessori, în care viața socială activă este unul din motivele majore pentru care copiii vin la școală, unde copiii interacționează continuu, atât intr-un cadru structurat, cât și afară la joacă sau la momentul de luat masa ori la orele de materii complementare. Am învățat împreună lecția valoroasă a conflictului ca parte naturală din viața noastră de zi cu zi. Și am învățat, împreună, pas cu pas, cum sa facem din conflict prietenul nostru și să îl apreciem ca pe un învățător. Pe scurt?

– În primul pas fiecare copil îşi exprimă supărarea în cuvinte în timp ce celălalt ascultă.
– În al doilea pas fiecare îşi exprimă aşteptările faţă de celălalt.
– În al treilea pas fiecare face un angajament.

Am vorbit mult cu copiii la Circle Time despre educația morală, despre disciplină, comunitate, abordarea conflictelor. Lucia Popescu, părinte Monterra și fondator Tița și Țelu
a ținut cu copiii o serie de ateliere despre ce înseamnă medierea conflictelor. Am gândit programe de dezvoltare personală cu scopul de a construicomunitatea și a încuraja folosirea libertății într-un mod responsabil.

Mediind conflictele între copii, din aceasta perspectivă în care fiecare este responsabil de capătul lui de relație și nu dintr-o categorisire tip victimă/atacator, putem descoperi motivul mai adânc din spatele comportamentelor. Un exemplu? O fetiţă plângea în curtea şcolii deoarece un coleg îi adresa cuvinte, din punctul ei de vedere, jignitoare. Când învățătoarea le-a solicitat să stea de vorbă şi fiecare să îşi exprime supărarea a reieşit că băiatul nu îşi dorea nimic altceva decât să se joace cu ea si a constatat că atunci când îi adresează un cuvânt supărător ea fuge după el. Fata i-a spus că şi ei îi place să se joace cu el şi este nevoie doar să îi propună.

5. O modalitate de comunicare asertivă. Aici ne-am bazat pe colaborarea cu centrul AMANESER, care asigură training întregii echipe Monterra pe subiectul comunicării ESPERE, încă din 2010. Cati Călin de la AMANESER susține de asemenea ateliere de comunicare cu copiii de la școală, iar părinții au posibilitatea de a participa la evenimentele organizate de Monterra în parteneriat cu centrul AMANESER. Am vazut cât de important este să avem acest limbaj comun care înseamna implicit o modalitate anume de a ne poziționa față de celalalt, de a-l aborda pe celălalt, de a cere și de a primi. Limbajul modeleaza gândirea, atitudinea,comportamentul, transmite valori, aduce în realitate principiile și viziunea pe care le dorim realizate aici la Monterra.

6. Parteneri. Avem nevoie de întreaga comunitate de colaboratori ca să putem reuși. E nevoie să creem această energie comună care susține toată construcția de valori, idei, gânduri, intenții care stau la temelia Școlii Monterra. Pentru a crea ceva atât de nou, diferit, aparte, în interiorul societății, avem nevoie de susținerea tuturor celor care cred în ceeace dorim să facem. Părinții au un rol fundamental în a construi, împreună cu școala, cadrul de mesaje și reguli pe care copiii să îl poată integra și, accepta. Un cadru pe care copilul sa și-l poată face al lui și pe care să poată construi mai departe cu țesătura proprie a ființei sale.

Și totuși, se pune întrebarea: Cum insuflăm copiilor valorile noastre? Cum ii convingem de valoarea intrinsecă a activității de a învăța? De ce și-ar dori sa respecte regulile școlii?