Într-un articol anterior am prezentat motivele pentru autodiversificarea reprezintă un important pas în evoluția copilului către independență, amintind de faptul că în abordarea Montessori există o serie de principii de bază care ne ajute să însoţim copilul în acest proces de creştere şi împlinire personală. Care sunt acestea și cum se procedează?
Sunt necesare o masă și un scaun de mici dimensiuni, potivite pentru copil (chiar dacă nu este capabil încă să se așeze singur, în timp o va face), amplasate de preferință într-un loc fix, pe care el să îl asocieze cu momentul mesei. Copilul poate sta acum în fund, primind alimentele de la cineva situat în fața sa, iar acea persoană i le oferă, dându-i libertatea de a alege. Este momentul în care se schimbă tipul de relație pe care îl are cu mâncarea și persoana care i-o furnizează. Posibilitatea de a sta la masă aduce cu sine o modificare enormă în dezvoltarea copilului și este începutul unei noi modalități de relaționare cu lumea, cu adânci implicații psihologice – demnitatea noastră ca ființe umane derivă și din faptul că în viață ne poziționăm cu fața la ceilalți, în raport de egalitate – personalități independente, deschise către posibile parteneriate.
Vesela copilului este și ea de mici dimensiuni (inclusiv tacâmuri, pe care va dori să le folosească). Este de preferat utilizarea unor materiale fragile, ca sticla sau ceramica, copiii învățând astfel cum să manevreze cu atenție aceste obiecte fără a le distruge (”controlului erorii”). Transparența acestora îl va ajuta pe cel mic să vadă conținutul recipientelor și să adauge la experiența oferită de alimente și acest stimul vizual. Un raft special unde să fie depozitate toate obiectele legate de masă și la care să aibă acces nelimitat îl ajută pe copil să devină independent, ordonat și responsabil. La fel, o bavetă pe care să o poată pune sau scoate cu ușurință – în special scoaterea ei reprezentând un semnal că s-a săturat – este un alt element care favorizează dezvoltarea independentă.
Pentru a reduce riscul de înec copilul este întotdeauna hrănit doar așezat în fund/ vertical și de fiecare dată supravegheat, insă bebelușul are reflexul de a scuipa alimentele solide dacă nu este pregătit pentru ele. Specialiștii afirmă că există o ordine naturală, menită să protejeze copilul, conform căreia reflexul a înghiți se dezvoltă ulterior celui de a mesteca, iar acesta din urmă nu apare decât după ce bebelușul capătă abilitatea de a apuca obiecte, în special pe cele de mici dimensiuni (pe care să le poată duce la gură). Din acest motiv riscul de a se îneca este mai mare în cazul unui copil ”diversificat tradițional” decât atunci când cel mic are control asupra alimentelor și poate alege ce i se potrivește.
Principiile generale ale diversificării se aplică și în cazul autodiversificării. Se vor alege alimentele potrivite vârstei sale, cu o consistență moale, ușor de ținut în mână (buchete de conopidă sau broccoli, morcov fiert, banană, pară, pâine etc.) și se vor servi tăiate mai degrabă în fâșii lungi, nu în cubulețe. Trecerea la alt tip de alimente este o altă schimbare radicală: copilul va conștientiza diferența dintre laptele mamei, produs special pentru el, și mâncarea ”de adult” care îi este oferită, semn clar al faptului că poate participa la viața la fel ca persoanele din jurul său. Este o transformare extrem de importantă, momentul în care bebelușul face primul pas spre afirmarea sa ca personalitate individuală.
Urmărind ca autodiversificarea să rămână o experiență plăcută, în cazul în care copilul refuză constant un anumit tip de aliment este nevoie să îi acceptăm decizia, fără a insista și a transforma plăcerea mesei într-un act impus. Acest lucru poate genera o serie întreagă de probleme pshilologice legate de alimentație. Este necesar ca masa să fie o experiență plăcută, calmă, în care împărtășim una dintre cele mai umane și agreabile activități sociale. Copilul este liber să exploreze alimentele în ritm propriu, făra presiune, putând decide cantitatea și tipul de aliment dorit. Mâncarea se va pune pe masă, în fața lui, pentru a îi permite observarea ei. În primă fază el se va juca mai mult cu alimentele, strivindu-le sau storcându-le, molfăindu-le, apucând totul cu mâinile, scăpând pe jos etc. Nu este necesară grăbirea lui, dimpotrivă, este bine să apreciem orice nouă realizare: cu timpul și prin observarea adulților din jur el își va perfecționa deprinderile, mișcările sale fiind din ce în ce mai precise și ajungând în cele din urmă să folosească tacâmurile oferite. Prin tot ce presupune procesul de autodiversificare îi arătăm copilului că a crescut și poate avea alt tip de relații cu lumea înconjurătoare, de aceea nu este nevoie de grabă: el are nevoie de timp să realizeze toate aceste lucruri.
Oferind condițiile necesare pentru a se hrăni cu minimum de ajutor exterior, copilul învață să își coordoneze mișcările, se simte capabil și capătă încredere în el și părinții săi. Relația astfel construită este una de respect iar copilul interiorizează o serie de valori esențiale pentru împlinirea sa personală. De aceea, în abordarea Montessori, autodiversificarea este mai puțin legată mâncare și mai mult de un moment esențial în dezvoltarea psihologică și fizică a copilului.
Alina F.
