În cartea sa “Mind în the making: the seven essential life skills every child needs”, publicata la HarperCollinsPublishers in 2010, Ellen Galinsky trece în revistă o serie de studii despre copii, inclusiv despre bebeluşi, care susţin viziunea autoarei asupra abilitaţilor fundamentale necesare copiilor pentru a deveni adulţi echilibraţi şi fericiţi.
Cele şapte abilităţi sunt:
– înţelegerea perspectivei celorlalţi
– capacitatea de a face conexiuni
– capacitatea de a da curs provocărilor, în sens pozitiv de a-ţi testa limitele
– motivaţia intrinsecă de a învăţa
Ellen Galinsky considera că aceste abilităţi au următoarele lucruri în comun:
– nu sunt importante doar pentru copiii, ci în aceeaşi măsură şi pentru adulţi
– pentru a fi dezvoltate nu e nevoie de programe, materiale, echipamente scumpe sau sofisticate; există modalităţi simple care se pot aplica zilnic
– nu este niciodată prea târziu ca copiii să fie ajutaţi să îşi dezvolte aceste abilităţi, indiferent de vârstă
Toate aceste abilităţi identificate ca fiind “esenţiale pentru viaţă”, pe baza cercetărilor proprii privind abilităţile necesare adulţilor în contextul vieţii moderne şi pe baza cercetărilor existente asupra copiilor, au legătură cu cortexul prefrontal şi sunt în fapt ceea ce se numeşte funcţii executive ale creierului.
Funcţiile executive sunt necesare pentru management-ul atenţiei, emoţiilor şi comportamentului în scopul de a ne îndeplini ţelurile propuse. Nu se limitează la a fi simple abilităţi intelectuale, ci integrează capacităţile sociale, emoţionale şi cognitive ale persoanei. Încep să se dezvolte în perioada preşcolară şi se maturizează abia la ieşirea din adolescenţă.
Caracteristicile esenţiale ale funcţiilor executive sunt:
– sunt conduse de un scop
– presupun folosirea memoriei de lucru pentru a ţine minte diverse lucruri în acelaşi timp cu a acorda atenţie şi a fi flexibil în gândire, împiedicându-ne să intrăm pe “pilot automat”
– integrează emoţiile şi gândirea ca să permită reflectare, analiza, planificare şi evaluare
Studiile recente privind bebeluşii arată că aceştia se nasc înzestraţi cu nişte programe mentale care se activează la scurt timp după naştere şi îi ajută să se adapteze şi să înţeleagă lumea din jurul lor, înainte ca orice proces de învăţare venit de la un adult să fie posibil, şi anume:
– simţul limbajului: bebeluşii de 8 luni pot detecta tiparele statistice în care sunetele unei limbii materne se pot asocia şi pot identifica începutul şi sfârşitul cuvintelor într-o “mare de sunete”, conform studiilor lui Jenny Saffran de la Universitatea din Wisconsin
– simţul numerelor: bebeluşii de 6 luni pot determina diferenţa între un număr mare şi un număr mic de obiecte, conform studiilor lui Elizabeth Spelke şi a colegilor săi de la Universitatea Harvard
– simţul oamenilor : bebeluşii se nasc cu un modul de detectare a fetelor, fiind mai atraşi de oameni şi de intenţiile acestora decât de mişcările aleatoare ale oamenilor, conform studiilor lui Amanda Woodward de la Universitatea din Maryland ; mai mult, încă de la 6 luni, beblusii pot face diferenţa între o persoană săritoare şi una care nu e dornică să ajute, conform experimentelor făcute de Kiley Hamlin, Karen Whynn şi Paull Bloom de la Universitatea Yale ; ei au arătat copiilor o piesă de teatru cu păpuşi în care un cerc cu ochi mari încerca să ajungă în vârful dealului şi este ajutat să facă asta de către un pătrat, iar un triunghi îl împinge inapoi- în mai multe studii diferite aproape 100% dintre copii au preferat personajul pozitiv
In continuare vom vorbi pe rand despre aceste şapte abilităţi esențiale pentru viață.
Capacitatea de concentrare şi control implică mai multe funcţii executive ale creierului, ca : atenţia, memoria de lucru privind regulile, inhibarea răspunsului iniţial pentru a urmări şi realiza scopul propus. Ellen Galinsky arată că Michael Posner şi colegii săi de la Universitatea din Oregon au demonstrat că aceste abilităţi pot fi învăţate. Studiile făcute de Galinky asupra eficienţei la locul de muncă arata de asemenea că abilitate de concentrare şi control este esenţială în performanţa şi nivelul de realizare atât la muncă dar şi în mediul familial.
Studiul clasic al lui Walter Mischel de Umiversitatea Columbia cu privire la capacitatea de amânare a gratificaţiei a copiilor : preferinta pentru o prăjitură acum versus două prăjituri a doua zi arata corelaţii statistic semnificative între nivelul acestei capacităţi şi gradul de realizare academică şi personală în viitor a copilului.
Înţelegerea perspectivei celorlalţi necesită inhibarea propriilor gânduri şi sentimente pentru a lăsa loc celuilalt, flexibilitate cognitivă pentru a putea vedea o situaţii în mai multe feluri, dar şi reflectare pentru a putea să îl primeşti pe celălalt cu gândurile lui în gândurile tale. Dobândirea acestei abilităţi ajuta copilul în a avea o viaţă socială mai predictibila şi memorabilă, conform studiilor lui Ross Thompson de la Universitatea California din Davis. Alison Gopnik de la Universitatea California din Berkeley spune că copiii care au acesta abilitate se descurcă mai bine la grădiniţă pentru că sunt mai buni la a înţelege ceea ce educatorul aşteaptă de la ei.
Înţelegerea perspectivei celuilalt joacă un rol esenţial şi în aplanarea conflictelor. Larry Abber de la Universitatea New York a descoperit că de fapt programele de combatere a violenţei în şcoli sunt efieiente doar în măsura în care îi învaţa pe copii cum să citească intenţiile şi comportamentele celorlalţi, pentru că se pare că în situaţii ambigue copii care devin agresivi de fapt interpretează situaţia ambiguă că ostilă, în lipsa acestor unelte de distincţie şi interpretare a acţiunilor întreprinse de celălalt copil.
Comunicarea se bazează pe reflectarea asupra scopului final şi inhibarea punctului propriu de vedere pentru a face loc şi părerii celorlalţi. O anchetă la nivel naţional printre angajatori reprezentativi din Statele Unite ale Americii a arătat că cea mai mare lipsă de abilităţi pentru angajaţii noi intraţi pe piaţa muncii este în opinia lor în domeniul comunicării orale şi verbale. Aceste abilităţi pot fi încurajate încă de la naştere, prin modul în care părintele vorbeşte cu copilul, e atent şi implicat în comunicare, iar apoi citind cărţi copilului, vorbind despre diferite subiecte în timpul cinei în familie, folosind un vocabular sofisticat şi încurajând copilul la rândul lui să vorbească şi să citească.
A face conexiuni este o abilitate fundamentală care se bazează pe memoria de lucru, controlul inhibitor şi flexibilitatea cognitivă, şi poate să înceapă a fi dezvoltată încă de la nivelul preşcolarului mare, fiind în acelaşi timp la baza creativităţii. A face conexiuni începe cu acţiunile elementare de sortare şi încadrare în categorii a lucrurilor şi continuă cu capacitatea de abstractizare- a înţelege a o fotografie cu un câine reprezintă acel câine, facilitând practic înţelegerea tuturor materiilor studiate în timpul şcolii. Robert Siegler de la Universitatea Carnegie Mellon şi Geetha Ramani de la Universitatea Maryland au descoperit că jocurile tip « pitcot » în care copiii învârtesc o manetă pentru a ajunge la un număr pentru a putea avansa cu pionul lor pe o planşă ajuta copiii să avanseze semnificativ în abilităţile lor de a înţelege conceptele matematice şi de a face conexiuni.
Gândirea critică reprezintă căutarea perpetua de cunoştinţe valide şi confirmate care să ajute în procesul de luare de decizii cu scopul de a acţiona şi a construi un sistem de credinţe ancorat în realitate. Este similară cu metoda ştiinţifică care implică dezvoltarea, testarea şi rafinarea teoriilor despre cauza lucrurilor. Poate fi încurajată constant de părinţi în discuţiile cu copiii prin ghidarea copilului cu întrebări şi prin expunerea modului de a raţiona critic despre o anumită problemă.
Capacitatea de a da curs provocărilor, în sens pozitiv de a-ţi testa limitele, are două laturi: capacitatea de a face faţă stresului şi capacitatea de a reacţiona pozitiv în faţa provocărilor. Intr- o cercetare condusă de Jack P. Schonkoff de la Universitatea Harvard care a revizuit literatura ştiinţifică privind modul în care stresul afectează copiii, concluzia a fost că experienţele stresante au un efect pozitiv, sunt tolerabile de către copii sau au un efect negativ asupra dezvoltării acestora în funcţie de lungimea perioadei de stres şi în măsura în care copiii au sau nu relaţii cu oameni pe care se pot baza şi către care se pot îndrepta pentru a primi ajutor. În ceea ce priveşte reacţia pozitivă în faţa provocărilor, conform cercetărilor lui Carol Dweck de la Universitatea din Stanford, aceasta depinde de modalitatea în care copiii privesc inteligenţă: copiii care au o mentalitate de creştere şi pentru care inteligenţa nu este ceva fix au mai multe şanse să îşi dezvolte abilităţile şi să facă faţă cu brio provocărilor, inclusiv academice. Mai mult, oferirea de către adulţi de laude privitoare la efortul depus de copil şi nu la adresa inteligenţei lor încurajează orientarea către expertiză şi încurajează dorinţa de a face faţă provocărilor.
Şi în final, motivaţia intrinsecă este, conform persoanelor intervievate de Ellen Galinsky şi care au fost la conducerea unor programe educative cu impact major la nivel de grădiniţă, fiind modele de dezvoltare pozitivă şi profundă, învăţare şi succes la vârsta adultă în ciuda mediilor de provenienţă defavorizate, centrală în succesul acestor programme. A-i ajuta pe copii să găsească ceva de care să fie pasionaţi pare să fie un model de succes. Motivaţia naşte motivaţie şi cel mai bun lucru pe care poate să îl facă un adult în acest sens este să fie la rândul lui profund motivat şi pasionat de ceea ce face. Aceste programe au devenit în acelaşi timp o comunitate de învăţare în care toate părţile implicate au învăţat şi s-au dezvoltat: copii, părinţi, profesori, personal administrativ.
Va intrebati probabil care este legatura cu Montessori. As spune ca prin insasi constructia metodei Montessori, aceasta este gandita sa dezvolte in mod direct cel putin patru din din functiile executive descries mai sus, si anume: capacitatea de concentrare si control, a face conexiuni, gandirea critica si motivatia intrinseca.
Mai mult, Adele Diamond, cercetând funcţiile executive ale creierului şi fiind preocupată de dezvoltarea acestora, în special prin educaţia la vârste preşcolare, vorbeşte despre capacitatea curiculei Montessori de a contribui la dezvoltarea acestor funcţii.
Adele Diamond arată că funcţiile executive, adică : flexibilitate cognitivă, inhibiţie (autocontrol şi autoreglare) ca şi memoria de lucru, controlate de cortexul prefrontal, pe baza cărora se construiesc funcţiile mai complexe : rezolvare de probleme, raţionament, planificare, sunt esenţiale pentru succes într-o multitudine de domenii : în şcoală, în carieră, în căsătorie, în a avea o bună sănătate mentală şi fizică. În evaluarea pregătirii copilului pentru şcoală, funcţiile executive sunt mai importante decât coeficientul de inteligenţă, ca şi în predicţia competentelor matematice şi de citire.
Adele Diamond arată că există 6 programe educative pentru care există dovezi ştiinţifice că ajută copii în dezvoltarea capacităţilor legate de funcţiile executive.
Acestea sunt :
– anumite programe pe calculator, un mixt de jocuri pe calculator şi în afara lui
– exerciţii aerobice, artele marţiale
– exerciţiile de « mindfulness » [prezenţa aici şi acum]
– 2 curicule
Tools of Mind, dezvoltată de Bodrova şi Leong pe baza lucrărilor lui Vygotski, având în centru jocul imaginar
Montessori
– activităţi complementare curiculei că de exemplu PATHS [Promoting Alternative Thining Strategies] care învaţă profesorii să susţină copiii în creşterea competentelor privind autocontrolul, recunoaşterea şi gestionarea emoţiilor, rezolvarea problemelor interpersonale sau programul CSRP [Chicago School Readiness Project] care se focalizează pe training-ul profesorilor cu privire la reducerea stresului şi a strategiilor de gestiune a comportamentelor, cu accent pe dezvoltarea abilitaţilor de gestionare verbală a emoţiilor şi acolo unde e cazul s-a lucrat direct şi cu copii care aveau probleme de comportament.
Procesul de normalizare a copilului descris de către Maria Montessori este în fapt o trecere de la dezordine, impulsivitate şi lipsa de atenţie către auto-disciplina, independentă, ordine şi pace interioară. Anumite exerciţii în Montessori că de exemplu mersul pe elipsa sunt în fapt adevărate exerciţii de meditaţie şi minfullness, care presupun atenţie şi concentrare prezenta din partea copilului.
Ramona Oros, Consilier școlar, Psiholog și Psihoterapeut, Profesor Montessori 6-12 ani – diplomă AMS
––––––––
Galinski, Ellen “Mind în the making: the seven essential life skills every child needs”, HarperCollinsPublishers, 2010
Diamond, A. (2012). Activities and programs that improve children’s executive functions. Current Directions în Psychological Science, 21, 335-341
