Sfarsit de toamna, nu doar pe strazile orasului, ci si la noi in gradinita. Toamna calda, ruginie, cu o caldura molcoma, calina, cu miros de frunze proaspat cazute, de must si de prune. Pe 21 septembrie am sarbatorit Ziua Internationala a Pacii. Ne-am imaginat ca suntem gradinari si ca plantam seminte de pace. Semintele de pace n-au fost altceva decat cuvinte dragute, care au exprimat grija fata de prieteni, dragostea fata de familie, fata de colegi. Astfel, in pamant am pus liniste (Tea), am pus flori roz (Sarah), flori de pace (Horia), seminte de pamant roditor (David) si dupa ce le-am plantat, am ramas pe ganduri: „Ce s-ar intampla daca fiecare raza de soare si fiecare picatura de ploaie ar face ca semintele sa creasca? Ce se va petrece oare in gradina in care vor creste cuvintele frumoase?„
In zona de viata practica am avut o masinarie de stors boabele de struguri. Stefan T. a stors struguri pana a umplut doua carafe pe care le-a impartit colegilor la „Circle Time„. A fost delicios, pacat ca am ramas fara masinarie… s-a rupt manerul in incercarea de a lamuri o boaba mai buclucasa sa ne dea ceva picaturi de must.
Sala de grupa a fost plina de flori in aceste saptamani. Multumim copiilor responsabili!
Pe pervazele geamurilor avem porumb, dovleci mai mici si mai mari, frunze pictate in culorile toamnei, castane si nuci. Multumim copiilor care au sporit colectia noastra de toamna, imbratisam si pe bunica Teei!
Majoritatea copiilor au trecut cu bine perioada de acomodare si cea de reacomodare cu programul gradinitei.Bine ai revenit, Luca! In dorinta de a o ajuta pe Ana, copiii au povestit ceea ce isi aminteau ei despre prima lor zi la noi. Subiectul a starnit multe hohote de ras. Aceasta ultima saptamana am dedicat-o sentimentelor. Am vazut cu totii ca ele toate fac parte din noi- suntem veseli sau tristi, ingrijorati sau increzatori. De mare sprijin in intelegerea sentimentelor ne-au fost trei veverite- Masha, Dasha si Sasha. Povestea spune ca se anunta o iarna grea. Veveritele au adunat provizii multe care nu au incaput doar in scorbura in care locuiau, asa ca a fost nevoie sa le adaposteasca si in alta scorbura. Doar ca, in toiul iernii, cand au terminat proviziile din scorbura lor, un munte de zapada a aparut in fata celuilalt copac. Masha, pentru ca ea l-a descoperit, s-a enervat din cale-afara. Sarea si se trantea de el, ii tipa sa plece de acolo, dar cu muntele nu se intampla nimic. Nervoasa, a plecat acasa sa le povesteasca celorlalte veverite. Dasha s-a oferit sa incerce sa aduca ea mancarea doar ca, atunci cand a vazut muntele, si-a dat seama ca nu are nicio sansa, si a inceput sa planga, si sa planga…si iar sa planga, pana a ajuns din nou acasa cu mainile goale. Sasha a constatat nervozitatea Mashei, lacrimile pline de disperare ale Dashei si inaltimea muntelui de zapada. Nimic altceva nu era de facut decat sa gaseasca la solutii pentru a avea si proviziile din cealalta scorbura. A enumerat vreo zece si s-a intors acasa sa hotarasca impreuna cu prietenele ei ce era de facut. Nu am aflat pe care au ales-o insa, dupa-amiaza, unul dintre baieteii caruia i se mai intampla se se enerveze cateodata, a mai venit si cu cea de-a unsprezecea idee- „Sa aprinda un foc mareee, mareee!” 🙂
Programul de lucru individual a fost plin de relvelatii: „Pot sa scriu!”, „Pot sa impart!”, „Pot sa inmultesc!” Copiii s-au bucurat foarte mult sa vada mult mai multe materile in sala de studiu.
Iar despre curte, numai de bine. Chiar si in perioada amenajrii a fost un adevarat spatiu de explorare pentru ei.
Va imbratisam cu caldura!
Echipa Monterra
