Într-un articol anterior prezentam conceputul de normalizare a copilului, esențial în pedagogia Montessori. Maria Montessori a subliniat faptul că există câteva elemente de bază care duc la normalizare: activitatea să fie aleasă liber de către copil, să implice lucrul cu mâinile și efort fizic, să fie conectată la realitate, să i se permită reluarea ei de câte ori dorește și să implice concentrarea intensă a copilului fără ca acesta să fie întrerupt. Toate aceste aspecte se regăsesc într-o clasă Montessori, ca elemente de bază ale acesteia.
Procesul de normalizare e ”o călătorie” de durată ce începe din prima zi a copilului în mediul pregătit Montessori, încă de la materialele din prima arie curriculară (viață practică). Acestea pun baza pentru activitățile complexe de mai târziu, ajutând copilul să își extindă perioada de concentrare, să exerseze răbdarea și să dezvolte un mod de gândire ordonat.
În urma observării copiilor, Maria Montessori a identificat existența a patru caracteristici de bază care indică derularea acestui proces (aceleași oriunde în lume), pe care le putem folosi pentru a ne da seama de gradul de normalizare al unui copil:
- plăcerea de a munci – abilitatea de a alege activități și de a găsi pace și bucurie în lucrul acesta
- concentrarea profundă – interesul mereu crescut duce la activitate psihică intensă
- autodisciplina – concentrarea aduce cu sine perseverența și abilitatea de a duce la bun sfârșit o activitate începută (este rodul activităţii libere)
- sociabilitatea – apariția respectului pentru activitatea altuia și răbdarea de a aștepta rândul propriu (dar și a comunicativității)
Normalizarea apare spontan și în momente diferite pentru fiecare copil, semnul distinctiv fiind reluarea repetată a ciclului de lucru firesc în mediul pregătit Montessori, pe care astfel copilul dovedește că l-a interiorizat (normalizându-se):
- Pregătirea pentru o activitate – presupune adunarea tuturor materialelor necesare, în timpul acestei acțiuni preliminare mintea începând deja să se focuseze pe ceea ce urmează
- Activitatea în sine – interval de timp în care toate simțurile copilului sunt concentrate selectiv pe o singură zonă de interes, o perioadă de intensă concentrare în care copilul poate absorbi la potențial maxim un anumit tip de abilități sau cunoștințe
- Încheierea activității și momentul de odihnă – materialele sunt strânse și puse la loc, iar copilul radiază de bucuria descoperirii unui nou lucru prin forțele proprii, încrederea în sine nou dobândită și satisfacția activității duse la bun sfârșit
Alina F.
