Maria Montessori a numit copilul între 0 și 6 ani ‘exploratorul senzorial’. La această vârstă el învață folosindu-și simțurile, trăind realitatea cu toată ființa lui și formându-și astfel propriile experiențe care reprezintă sursa cea mai prețioasă a cunoștințelor sale. La această vârsta cunoștințele nu se dobândesc în urma ascultîrii de prelegeri, oricât de interesante și de bogate în explicații ar fi. În cazul în care copilul nu a simțit niciodată relieful unei con de brad, textura unei scoici, duritatea unei pietre, moliciunea firelor de iarbă, răceala zăpezii, parfumul florilor, toate eforturile noastre de a-i preda în mod teoretic aceste cunoștințe vor fi în zadar.
Viață senzorială bogată – viața intrauterină
Copilul este foarte sensibil la stimulii auditivi: nu numai că aude vocea mamei, dar o și simte prin vibrația oaselor; melodiile cântate de părinți în mod repetitiv pe parcursul sarcinii, după naștere îl pot liniști pe cel mic atunci când este agitat.
Prin intermediul lichidului amniotic, bebelușul poate simți gustul și aroma diverselor condimente, dar la fel de bine poate sesiza mirosuri. Nou născuții recunosc mirosul laptelui matern, chiar dacă în uter nu au avut contact cu el.
Văzul, deși este ultimul simț care se dezvoltă în timpul sarcinii, îl ajută pe bebeluș să distingă forme și să reacționeze la diversele intensități ale luminii la care este expusă mama.
Simțul tactil este bine dezvoltat, fătul fiind capabil să-și atingă părțile corpului și simțind totodată și atingerea lichidului amniotic de corpul său.
După naștere, dezvoltarea simțurilor continuă, iar copilul trebuie expus la o varietate de stimuli care să-i ofere experiențe valoroase și pe care să le transforme în final în cunoștințe.
Mișcare liberă, mediu sigur
Maria Montessori explică foarte frumos felul în care funcționează mintea copilului între 0-3 ani. Ea vorbește despre ‘embrionul spiritual’, făcând referire la mintea copilului mic care are nevoie să fie creată, construită în primii ani de viață tot așa cum și corpul fizic al fătului este creat în perioada embrionară.
Și prin ce altceva se construiește mintea copilului dacă nu prin experiențele active pe care le dobândește în mediul înconjurător? Copiii au puterea să absoarbă în mod natural tot ceea ce există în mediu și să învețe din experiențele trăite, au puterea să se învețe singuri dacă putem spune astfel.
Rolul nostru, al adulților, este de a le pregăti și oferi un mediu atractiv, sigur, adaptat nevoilor și intereselor lor, în care ei să se poată mișca liber și pe care să-l exploreze nestingheriți, cu entuziasm și curiozitate. Numai prin mișcare liberă, neîngrădită, copiii pot interacționa și se pot conecta cu mediul înconjurător, văzând, auzind, simțind și trăind lumea așa cum este ea în realitate. Și numai interacționând astfel, copiii își pot valorifica acest dar minunat primit de la natură, acest potențial uimitor de a absorbi informația și de-a o transforma într-o achiziție permanentă a creierului doar ca urmare a experimentării ei.
Mișcarea liberă și obstacolele
Referindu-se la obstacolele care restricționează mișcarea, Maria Montessori menționează patul cu bare care îl împiedică pe copil să aibă o vizibilitate clară și deschisă asupra mediului, ba chiar mai mult, îi blochează liberul acces la explorarea acestuia. Copilul nu se poate da singur jos din pat pentru a se târâ sau a merge de-a bușilea în explorarea și descoperirea mediului. Atât mișcarea, cât și independența îi sunt afectate, el depinzând mereu de adult să vină și să-l scoată din ‘cușcă’.
Premergătorul, scaunul de joacă, balansoarul (există și modelul electric!), practic orice ‘device’ sau ‘baby gadget’ menit să țină bebelușul blocat, legat cu centură (exceptând scaunul de mașină) într-o poziție fixă din care să nu poată ieși singur, cu scopul de a-l distra sau mai rău, a-l face să stea cuminte, tăcut, reprezintă un obstacol în dezvoltarea normală a copilului. Acesta trebuie lăsat liber, pe jos sau dacă e curent 😀 măcar într-un pat mare, pe o saltea, oriunde poate avea o perspectiva largă și clară asupra mediului.
În primii ani de viață, mintea este teribil de flămândă, avidă să înregistreze orice impresii din mediul înconjurător. Un mediu bogat va oferi copilului experiențe valoroase care vor putea fi transformate în achiziții permanente.
Un alt aspect de luat în calcul atunci când vorbim de mișcarea liberă se referă la îmbrăcămintea oferită copilului. Hainele prea strâmte sau dimpotrivă prea largi sau prea lungi pot îngreuna mișcarea liberă a membrelor, fustele și rochiile fac mersul de-a bușilea o provocare pe care unele fetițe nu o vor acceptă, iar șosetele fără talpă aderentă pot transforma primii pași pe parchet într-o cursă a căzăturilor. Pentru stimularea mișcării de târâre, dar și pentru ‘cruiseri’, adică pentru cei care merg sprijiniți de piese de mobilier, se recomandă să fie lăsăți în picioarele goale pentru o aderența mai bună.
Mișcarea liberă și experiențele valoroase
Când copilul este lăsat să se miște liber, de cele mai multe ori el va reuși să ajungă acolo unde și-a propus, va obține ceea ce dorește, singur, prin forțe proprii, iar aceste reușite au darul să-i sporească încrederea și stima de sine. Copilul poate deveni astfel mult mai încrezător în el, în capacitățile lui, ceea înseamnă că mișcarea liberă poate avea un efect asupra personalității sale.
Mișcarea ajută la crearea conexiunilor neuronale. Fiecare copil se naște cu 100 miliarde de neuroni și fiecare neuron stabilește între 5.000 – 10.000 conexiuni, ceea ce înseamnă o infinitate de posibilități. Dar înainte ca aceste conexiuni neuronale să aibă loc, copilul are nevoie de experiențele active din mediul înconjurător.
Mai simplu spus: copilul, în calitate de explorator senzorial, învață folosindu-și simțurile prin prisma experiențelor avute în mediul înconjurător, dar mișcarea liberă este cea care îl pune în contact cu mediul, locul unde va avea parte de experiențe valoroase pe care apoi, cu ajutorul minții absorbante, le va transformă în cunoștințe permanente.
Cu alte cuvinte, mișcarea face copilul mai deștept.
Monica Ciobotaru, Educator Montessori 0-3 ani, diplomă AMI
