Motivația intrinsecă

Dezvoltarea emoţională şi socială a copilului constituie un aspect cheie în educaţia Montessori. În sistemul Montessori copiii nu învaţă pentru a face bine la teste, ci învață prin urmărirea interesului, nu din obligație, ci hrănind pasiunile și dorința naturală de a învăța ce vine din interior. Interacţiunea liberă cu mediul (auto-aleasă şi generată de interesul propriu) este considerată cea mai productivă din punctul de vedere al dezvoltării individuale. Educaţia Montessori profită şi dezvoltă motivaţia intrinsecă a copilului pentru a optimiza învăţarea şi a susține copilul să meargă pe calea interesului propriu, cadrul didactic urmărind în acelaşi timp, împreună cu copilul, acoperirea ariilor obligatorii din curriculum.

Astfel, metoda Montessori urmează copilul: el poate decide ce activitate să facă (individual sau in grup restrâns), cât să dureze, o poate repeta de câte ori dorește, poate colabora cu oricare dintre colegii săi, poate decide dacă dorește să stea jos / pe jos / în picioare, permițându-i-se astfel să se concentreze pe o activitate individuală care îi stârnește interesul și urmărindu-se atingerea acelui moment de maximă concentrare care îl ajută să evolueze. Urmărirea propriului interes este esențială pentru o învăţare autentică, iar Maria Montessori a indicat existenţa aşa numitor perioade senzitive în care interesul copiilor pare să fie concentrat puternic pe un anumit subiect.

Libertatea de alegere

Alegerea este un fapt fundamental în educaţia Montessori. Exerciţiul alegerii se construieşte şi se face de la primul contact al copilului cu Montessori, treptat. Ghidat şi susţinut de educator în permanență, pe măsură ce copilul creşte capătă un rol din ce în ce mai important, alegând cum vrea să îşi organizeze ziua, în ce direcţii doreşte să se concentreze, cu ce este interesat să lucreze în ziua respectivă. Responsabilitatea programului zilnic se mută astfel de la educator la copil, cadrul didactic având un rol de ghidare şi monitorizare (alături de copil) a măsurii în care obiectivele stabilite de copil şi educator sunt puse în practică.

Mișcarea liberă

Montessori este o pedagogie ce promovează libertarea mișcării, aceasta fiind recunoscută ca un instrument esențial în procesul învățării. Se acordă o mare importanță manipulării obiectelor iar activitățile de învățare includ materiale inovative, ce necesită manipulare constantă – prin intermediul lor mișcarea este încurajată și valorificată, transformată în una conștientă, cu scop, generată de o nevoie interioară a copilului: acesta învață făcând, manipulând obiecte.

Pedagogul Montessori

În clasă, pedagogul Montessori nu se află în centrul atenţiei. El se străduieşte să pregătească şi să organizeze mediul cu materiale didactice care să răspundă nevoilor şi intereselor copiilor, activitatea lui bazându-se aşadar pe facilitarea învăţării, nu pe predare. Lecţiile sunt scurte şi precise, prezentate individual sau în grupuri mici, având drept scop angajarea copilului în a descoperi mai multe pe cont propriu. Pedagogul Montessori nu se ocupă doar de schema de însuşire a cunoştinţelor academice, el vede copilul ca o personalitate distinctă şi răspunde adecvat nevoilor fiecărui elev. În felul acesta poate să „urmeze copilul”.

El creează o atmosferă de calm, ordine şi bucurie în sala de clasă şi este mereu gata să ajute şi să încurajeze copiii, permiţându-le să-şi dezvolte încrederea în sine şi disciplina interioară. Evită folosirea de recompense şi pedepse pentru comportamentul bun sau mai puţin bun al copiilor, nu intervine atunci când un copil lucrează (decât la cererea copilului) și nu critică. Astfel, atmosfera care se creează este una bazată pe încredere reciprocă – doar în acest fel copilul îşi poate dezvălui adevărata natură şi îşi poate construi personalitatea.

Pedagogul Montessori reprezintă legătura dinamică dintre copii şi mediul Montessori și:

  • Observă sistematic copilul şi interpretează nevoile lui
  • Prepară mediul şi se asigură că acesta satisface nevoile şi interesele copiilor
  • Facilitează independenta şi capacitatea de a alege în mod liber ceea ce lucrează
  • Păstrează mediul atrăgător
  • Evaluează atent munca fiecărui copil
  • Respectă şi protejează independența copiilor prin faptul că intervine pentru a stabili limite doar atunci când acestea sunt în interesul copiilor
  • Oferă căldură, securitate, stabilitate şi acceptare fiecărui copil
  • Facilitează comunicarea între copii şi îi ajută să-şi verbalizeze gândurile
  • Interpretează progresul copiilor şi îl face cunoscut părinţilor
  • Prezintă lecţii clare, interesante şi relevante pentru copii, angajându-le interesul şi sporindu-le concentrarea
  • Este un model de comportament dezirabil pentru copii, în sensul că are un comportament plin de graţie şi curtoazie, consistență, răbdare pentru fiecare copil în parte
  • Este un sol al păcii, lucrează constant în a trata cu calm situaţii conflictuale
  • Este un bun diagnostician care interpretează creşterea, dezvoltarea şi comportamentul copiilor, în scopul de a înţelege mai bine şi de a face recomandări/ sugestii necesare dezvoltării

Mediu non-competitiv, lipsit de recompense. Respect

În sistemul Montessori nu există recompense exterioare: note, steluţe, buline, diplome, premii, etc. Evaluările copiilor sunt făcute în mod constant de cadrul didactic, însă nu sunt publice şi se rezumă la comunicarea către copil a faptelor de genul ”aici era nevoie să pui punct”. Studiile stiințifice arată foarte clar că pentru o persoană deja motivată să facă o anume activitate, aşteptarea unei recompense conduce mai degrabă la scăderea interesului în acea activitate. Compasiunea, bunătatea și empatia sunt valori pe care metoda Montessori încearcă să îi ajute pe copii să le interiorizeze, considerând că acest lucru nu poate fi impus sau obținut prin recompense sau pedepse. Clasa Montessori este o comunitate strânsă, copiii sunt încurajați să formeze relatii bazate pe respect și cooperare, nefiind competitori ci parteneri de drum în explorarea lumii.

Evaluările pedagogului se bazează pe:

  • lecţiile predate în 3 etape
  • observaţia directă
    • produsele muncii copiilor
    • studierea jurnalelor copiilor privind activităţile desfăşurate de aceştia

Limitări, disciplină și responsabilitate (lipsa pedepselor)

În procesul de educație Montessori nu se folosesc pedepse, disciplina nu este cea care vine din teamă. Este cautată disciplina interioară/ disciplina de sine ce apare spontan atunci când copilul începe să se concentreze, în momentul în care desfăsoară o activitate constructivă. Acest tip de disciplină este reprezentat de întărirea voinței, rafinarea autocontrolulului, dezvoltarea simțului ordinii și creșterea conștiinței de sine.

Una dintre cheile succesului metodei Montessori este faptul că promovează libertatea într-un cadru bine conturat. Ea se bazează pe o structură clară, dată de limite bine definite (mediul conţine limite naturale şi sociale, derivate din respectul față de comunitate dar și față de sine). Stabilirea limitelor se face cu ajutorul câtorva reguli simple, dar esențiale, și de obicei toate au aceeași idee de bază: tratează cu respect pe oricine și orice (toate ființele vii și toate obiectele materiale din mediul în care ne desfășurăm activitățile). Aceste reguli îi sunt comunicate copilului din timp, astfel încât el poate decide dacă doreşte să îşi asume consecinţele faptelor sale. Spre deosebire de pedeapsă, limita nu are niciodată scopul de a umili în vreun fel copilul, de a îl face să se simtă vinovat şi ruşinat de ceea ce a făcut – rolul ei este de a preveni repetarea comportamentului nedorit şi în mod ideal internalizarea de către copil a necesităţii comportamentului dezirabil.

În mediul Montessori modelăm valorile și comportamentele pe care dorim să le transmitem copiilor (cadrul didactic este un model de comportament dezirabil pentru copil) și, pe măsură ce facem asta, ne așteptăm ca ei să se miște natural în direcția unei discipline interioare din care se consolidează partea vizibila a disciplinei exterioare. Însoțim copiii în procesul de rezolvare a conflictelor personale și îi încurajăm ca în primul rând să discute unul cu celălalt. Pedagogul are rolul de a media conflictele, vorbind despre situația respectivă cu copiii, în scopul de a conștientiza situația creată și de a găsi împreună cea mai bună variantă pentru repararea greșelii. El va folosi tehnici de rezolvare a conflictelor – abordarea în trei pași  (în primul pas fiecare copil își exprimă supărarea în cuvinte în timp ce celălalt ascultă, în al doilea pas fiecare îşi exprimă așteptările față de celălalt iar în al treilea pas fiecare face un angajament în măsura în care poate/dorește îndeplini așteptările celuilalt de la el) și va cere ajutorul grupului în întărirea și respectarea regulilor. Dacă se întâmplă ca un copil să aibă dificultăți în a accepta și a urma regulile de comportament și disciplină din cadrul Monterra și ajunge să se implice în comportamente periculoase sau ajunge ca în mod repetat să deranjeze și să împiedice activitatea de învățare și experiența de mediu securizant a colegilor săi, colaboram îndeaproape cu părinții si copilul pentru a găsi soluții potrivite pentru toate părțile implicate.

Mintea absorbantă. Mintea conștientă

Maria Montessori a realizat că mintea unui copil de până în 6 ani este complet diferită de cea a unui adult, în special în privința modului în care învață. Ea a folosit pentru aceasta termenul de minte absorbantă, comparând modul în care cel mic absoarbe informațiile din mediul înconjurător cu modul în care un burete absoarbe apa. Procesul de învățare în cazul minții absorbante este impresionant: informația este procesată fără efort prin simțuri, mintea este concentrată datorită perioadelor senzitive și este motivată de tendințe puternice – o acțiune inconștientă ce are loc în permanență și care nu necesită ”predare” sau ”învățare” forțată (de exemplu, nimeni nu îi ”predă” unui copil cum să vorbească și ce limbă anume – el asimilează nativ limbajul auzit frecvent).Mediul înconjurător și tipul de susținere primită sunt elemente esențiale, de aici și importanța mediului pregătit oferit de pedagogia Montessori.

Perioada minții absorbante, de până în 6 ani este un stadiu crucial pentru dezvoltarea minții conștiente (ce apare după vârsta de 6 ani), ce se caracterizează prin explorarea activă a mediilor vizibile sau invizibile, reale sau posibile. În această a doua perioadă copilul este interesat de ordinea ideilor, repetiția nu mai este atractivă, învățarea se produce prin stârnirea imaginației și a curiozității, copilul pune neîncetat întrebări de tipul ”cum?” și preferă compania celorlalți (să lucreze în grup), fiind preocupat de relațiile interumane.

Motivația intrinsecă
Libertatea de alegere
Mișcarea liberă
Pedagogul Montessori
Mediu
Disciplină
Mintea absorbantă