De asemenea, dezvoltarea morală, conștiința și simțul dreptății, echilibrul bine-rău sunt în plină dezvoltare la această vârstă, copiii acordându-și sau nu respectul în funcție de valorile morale pe care cei din jur le promovează prin comportamentul lor. Ei apreciază adevărul, fidelitatea, încrederea pe care o pot avea în cuvântul celuilalt, justețea.
Programele Montessori pentru nivelul primar urmăresc această perioadă senzitivă socială, oferind copiilor numeroase oportunități de interacțiune. Totul într-o clasă Montessori este ocazie de comunicare iar unele dintre cele mai importante resurse oferite de pedagogia Montessori sunt ocaziile de socializare, cultivarea grijii față de comunitate și bunul ei mers și față de fiecare membru al acesteia. Copiii sunt încurajați să descopere diversitatea lumii și conexiunile lor cu ceilalți, ajungând astfel să înțeleagă și să aprecieze bogăția culturilor și a ideilor care îi înconjoară. Învățarea este academică însă lecțiile realiste, orientate pe setea de cunoaștere legată de comunitate și societate (răspunzând nevoilor și intereselor lor în plan uman), îi oferă și o componentă extrem de puternică și de valoroasă de învățare socială. Astfel, la școala Montessori studiul nu se realizează doar în termenii subiectelor academice ci şi in termenii învăţării sociale și morale.
Este un mediu în care copiii vin și pentru a fi parte dintr-o comunitate (având drepturi și responsabilități) și în care își exersează zilnic abilitățile sociale necesare pentru a își planifica și gestiona activitățile. Clasa funcționează ca o comunitate în care fiecare elev are propriul rol bine definit, contribuind la buna funcționare a acesteia: iau decizii privitor la problemele ce apar în clasă, gestionează activități de întreținere a spațiului (au responsabilități legate de viața practică: punerea și strângerea mesei, îngrijirea plantelor din mediu etc.)… Ei descoperă prin intermediul situațiilor cotidiene cum să se organizeze și să soluționeze probleme aparute în cadrul grupului (fiind în permanență susținuți și ghidați de cadrele didactice), învățând astfel despre responsabilitate, empatie, respect, apreciere, prietenie, toleranță sau conflicte și dezvoltând adevărate competențe sociale: capacitatea de organizare a unor evenimente, abilitatea de a rezolva situatii neprevăzute, capacitatea de exprimare liberă a opiniei personale, respectul față de membrii grupului, abilitatea de a genera și de a respecta regulile ce privesc grupul, de a împărți sarcinile, de a ști să ceară sau să refuze fără a răni, sentimentul reușitei împreună…
Cele mai multe lecții și proiecte se fac în grupuri mici, apariția discuțiilor, a ideilor și a diverselor situații de gestionat favorizând astfel învățarea socială. Lucrând în grupuri, copiii descoperă cum este să colaborezi cu personalități și trăsături diferite, ajung să se cunoască și să se accepte cu toate diferențele de perspectivă. Adesea copiii aleg să lucreze împreună în funcție de afinități personale iar cadrul didactic moderează relațiile între ei pentru a încerca să le asigure o viață socială variată, susținând interacțiunea dintre copiii din diverse grupuri (invită la prezentări, face jocuri afară sau la Circle Time etc.). Conflictele sunt prezente în acest mediu în care interacțiunea socială este atât de diversă și variată și reprezină o oportunitate de învățare – motivația rezolvării acestora vine chiar de la școlari, din simțul responsabilității care se manifestă intens în acest plan de dezvoltare, din dorința lor de a își dezvolta autocontrolul și de a își duce la bun sfârșit proiectele în care sunt implicați. Rolul cadrului didactic este de a îi ghida către rezolvarea costructivă și pe cale pașnică a conflictelor (prin moderarea situațiilor acolo unde este nevoie dar și cu exemplul personal) – o lecție de viață extrem de importantă ce le va influența comportamentul ulterior în ”lumea reală”.
În mediul Montessori copiii sunt îndrumați către colaborare, competiția nefiind încurajată (Maria Montessori o considera un instrument ineficient pentru a îi motiva pe elevi să învețe). Este un mediu în care ei capătă încredere și se simt confortabil în interacțiunile cu ceilalți, sunt încurajați să învețe unul de la celălalt, să își ofere sprijin, contribuția fiecăruia fiind considerată valoroasă. Acesta este un element esențial, deoarece la această vârstă învățarea academică este strâns legată de cea socială și profund influențată de dinamica grupului și a comunității din care face parte copilul. Interacțiunile cu ceilalți reprezintă una dintre principalele preocupări ale copiilor din al doilea plan de dezvoltare și afectează major restul elementelor din viața lor dar și abilitatea de a își gestiona relațiile pe parcursul vieții.
Pentru privitorul din exterior este impresionant de urmărit ce conexiuni puternice se formează între elevii care au același interes, care lucrează cu pasiune și încearcă să rezolve aceeași problemă împreună, alocându-i zile întregi, săptămâni chiar (nefiind condiționați de împărțirea programului pe materii/ ore) – oricât de mult îi poartă interesul. Sau respectul pe care ajung să și-l poarte fiecare celuilalt și chiar lor ca echipă după ce au reușit să ducă la bun sfârșit unul din proiectele “mari” pe care tendințele vârstei îi invită să și le auto-propună…
Alina F.
