Suni la interfon şi o voce îţi răspunde „Bună dimineaţa!“, după care observi imediat că poarta se deschide. Intri curios şi apoi împingi uşa de la intrare. Bineînţeles că tot ceea ce vezi sunt nişte dulăpioare şi rafturi ticsite cu hăinuţe şi papucei coloraţi, imprimaţi cu Spider Man sau prinţese. Îţi pui liniştit cipicii plastifiaţi peste pantofi şi aştepţi să fii chemat în sală. Nimic surprinzător până aici. Aştepţi câteva minute bune şi te miri cum de e atâta linişte. Ţi se pare că ceva nu e în regulă, nu se aud ţipete de copii sau zgomote de jucării. Ce se întâmplă? Parcă nu ar fi o grădiniţă… Eşti intrigat şi pierdut în îndoieli când se deschide uşa unei săli, iar educatoarea te invită înăuntru. Iei loc pe un scăunel de lemn, într-un colţ al clasei, iar tot ceea ce poţi să faci este să priveşti şi să observi. Primeşti şi o fişă de observaţie pe care e nevoie să o completezi cu maximă sinceritate.
Tocmai ai intrat într-o clasă Montessori. Desigur că primul lucru care te-a surprins într-un mod probabil şocant este lipsa oricăror desene pe pereţi şi a culorilor în general. Totul este alb şi foarte luminos, iar parchetul contrastează minunat cu pereţii. Geamuri imense lasă lumina să curgă înăuntru, iar toate rafturile, mesele şi scaunele sunt din lemn. Unde mai pui că şi materialele cu care cei mici lucrează sunt special confecţionate tot din lemn. Unde sunt jucăriile? Unde sunt maşinuţele, prinţesele Sissi şi pluşurile molfăite în loc de prânz de pitici? Iată că jucăriile Montessori nu se mai numesc jucării, ci materiale, şi asta pentru că fiecare dintre ele are un scop educativ bine definit. Materialele Montessori dezvoltă o anumită capacitate a copilului, având finalitate practică. Cel mic învaţă să toarne seminţe dintr-o carafă în alta, să prindă diverse obiecte mici cu cleştele metalic, să lucreze cu ramele cu nasturi, capse şi şireturi, să şteargă praful, mesele sau parchetul, să spele vase sau haine, să lustruiască pantofi sau să îngrijească florile. Există materiale de făcut mâncare pentru păsări, de tăiat legume sau de stors portocale pentru suc. Şi acestea toate fac parte din aria Viaţă practică. Urmează Aria Senzorială cu materiale precum Turnul roz, Scara maro sau Barele roşii, menite să dezvolte percepţiile prin intermediul simţurilor (văzul, în cazul exemplelor date). Privirea cade apoi peste litere de glaspapir şi alfabete mobile, carduri de toate felurile aşezate frumos în cutiuţe de lemn. Limbajul este urmat de Matematică, iar colţul destinat ei se distinge printr-o multitudine de cifre, numere şi semne pe care ochiul curios le străbate. Cele patru arii Montessori, Viaţă practică, Senzorial, Limbaj şi Matematică, nu sunt nicidecum separate. Activităţi din Viaţa practică, de exemplu, devin fundamentale pentru ultimele două arii.
Toate materialele Montessori sunt aşezate ordonat pe rafturi la nivelul copiilor, astfel încât cel mic să poată avea oricând acces la orice material cu care îşi doreşte să lucreze. Sala este organizată în funcţie de cele patru arii, prin urmare există spaţii special amenajate şi destinate uneia dintre ele.
De asemenea, sala Montessori deţine un colţ special pentru micul dejun. Copilul îşi alege singur când doreşte şi ce doreşte să mănânce de la dejunul de tip bufet suedez. El îşi ia o farfurie sau un bol, o linguriţă şi propriul pahar aşezat la semnul lui, după care îşi alege mâncare şi merge la masă. După ce termină, cel mic îşi strânge vesela, ducând-o într-un loc special amenajat. Merge să se spele pe mâini sau să se şteargă cu un şerveţel în faţa oglinzii. Masa destinată micului dejun are un număr limitat de scăunele, aşa încât copilul învaţă să aştepte eliberarea unui loc.
Cu adevărat deosebit este colţul de lectură. Un scaun confortabil, câteva perne înşirate pe jos şi o mulţime de cărţi sunt “închise“ de nişte perdeluţe care oferă intimitate copilului dornic de lectură şi imagini.
Lucrul cu materialele Montessori se desfăşoară pe mesele de lemn sau pe covoraşele din coşul de pe parchet. Copilul îşi alege un material atunci când este pregătit şi numai dacă acesta i-a fost prezentat de către educator. Astfel că e nevoie ca piticii să lucreze cu o serie de obiecte pentru a ajunge mai târziu să poată lucra cu alte tipuri de materiale. Totul are o logică şi un rost. Cel mic merge cu materialul la masă sau pe covoraş, se concentrează asupra lucrului său, iar în final duce materialul la loc pe raft. Dacă un copil doreşte să lucreze cu altul sau cu acelaşi material, atunci trebuie să întrebe: “Pot să lucrez cu tine?“. Dacă va primi un răspuns afirmativ, va putea colabora cu celălalt copil, în caz contrar, va fi invitat să aştepte eliberarea materialului (având în vedere că în clasa Montessori nu există două materiale identice) sau să aleagă altceva de pe raft.
În metoda Montessori nu există pedepse şi nici recompense fizice, ci discuţii pe care educatorul le poartă cu cel mic. De aceea, pedagogul instruit în această alternativă educaţională, care este familiar cu atelierele ESPERE, foloseşte un limbaj special, la persoana I: “eu te invit“, “mi-aş dori“, “m-aş bucura tare mult să“, “îmi place când“ sau impersonal: “e nevoie să“, “e indicat să“. El prezintă individual materialele, negociază conflictele, urmăreşte respectarea regulilor şi stabileşte o atmosferă calmă şi armonioasă, propice concentrării asupra lucrului cu materiale. Astfel că cel mic este liber să facă ceea ce doreşte, atâta timp cât respectă regulile, mediul şi pe ceilalţi.
Un moment-cheie este aşa-numitul Circle Time, o activitate de grup în care copiii, împreună cu educatorul, se aşază în jurul unei elipse desenate pe parchet şi încep să poarte discuţii pe diverse teme, să povestească anumite întâmplări, să recite sau să cânte, să joace diferite jocuri. Comunicarea cu educatorul este întotdeauna informală, dar niciodată de tip baby talk.
Sigur că o asemenea alternativă educaţională presupune investiţii continue în personal, dotări şi materiale, iar acesta este motivul pentru care devine o metodă de educaţie costisitoare. Dar chiar şi aşa, recomand măcar participarea la o oră de observaţie într-o grădiniţă Montessori. Mai sunt încă multe lucruri pe care nu vi le-am spus şi pe care vă las să le descoperiţi. Montessori este, practic, o metodă de viaţă.
