Voi începe prin a spune că eu, personal, admir ceea ce încearcă să facă doamna Moraru pentru societatea românească şi pentru sistemul de învăţământ. Sunt perfect de acord cu opinia sa conform căreia “Singura schimbare vine de la consumator. De la părinţii care ştiu ce e bine pentru viitor”, de aceea noi, la Monterra, dedicăm resurse importante pentru a informa publicul larg despre cercetări ştiinţifice recente privind psihologie, parenting şi, bineînțeles, despre sistemul Montessori, care este constant validat de majoritatea studiilor ştiinţifice privind dezvoltarea copilului, educaţie, neuroştiinţe. Cei interesaţi pot citi despre toate acestea pe blogul nostru. Spre exemplu, acest articol poate fi un bun început.
Din câte ştiu, nu suntem singurii din România care se dedică acestor activități, ci sunt o mulţime de oameni şi organizaţii. Toate lucrează în această direcţie de a vorbi, instrui şi educa societatea despre concepţiile moderne, validate ştiinţific despre copil, modul de funcţionare a creierului, educaţia şi creşterea copilului. Poate acesta este un moment în care toate aceste persoane şi organizaţii să se pună împreună, pentru a mari semnificativ mărimea impactului social, în interesul superior al copilului.
Sunt foarte de acord că nu este de dorit pentru copil să aibă parte de “pedagogii alternative aplicate orbeşte” şi aceasta este una din direcţiile pentru care există o serie de instituţii în domeniul pedagogiei Montessori, cu care eu sunt familiară, care fac exact acest lucru: militează şi veghează la aplicarea unor standarde de pedagogie Montessori autentică. Printre ele, se află chiar Comisia pentru Alternative Educaţionale din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. De asemenea, sunt de menționat și A.D.E.M.R. (Asociația pentru Dezvoltarea Educației Montessori în România), singura organizație din România afiliată la AMI (Association Montessori Internationale) și MIB (Montessori Institute of Bucharest), unul dintre cele 50 de centre de formare din lume (unicul din România) care organizează cursuri Montessori acreditate AMI.
Când am citit următoarele rânduri ale doamnei Moraru: “copiii au nevoie de reguli, structură, provocări şi standarde academice înalte”, mi-am spus DAA, sigur că DA. Doamna Moraru descrie perfect, printre altele, şi sistemul Montessori. Plus condiţiile unei relaţii benefice şi armonioase profesor-copil: “lângă ele au nevoie de oameni care cred în ei, îi susţin, îi conţin şi îi inspiră” Oau, am zis, sincer Oau! Aceasta e şcoala pe care noi dorim să o construim la Monterra. Acesta e genul de şcoală pe care mulţi oameni de pe lume şi din ţară noastră doresc să o construiască, dacă nu cumva au făcut-o deja.
În mod regretabil însă, un pic mai departe în text, doamna Moraru descalifică din condei întreg sistemul Montessori, fără atenţionări sau argumente, folosind o expresie expeditivă în limba engleză: “Nu ne mai putem creşte copiii nici cu doamne ambiţioase, care produc olimpici dresaţi pe tipologii de subiecte şi bareme, nici cu traineri, coach-eri şi educatori de ocazie, care au citit vreo două cărţi de parenting sau vreo trei articole despre şcoală finlandeză ori good old Maria Montessori.”
Profit de ocazie să amintesc faptul că sistemul Montessori este recunoscut de statul român prin legea educaţiei, ca o opţiune educaţională legitimă.
Că fiecare educator Montessori cu diplomă AMI petrece minim 800 de ore de studiu, observare şi practică la clasă, pe lângă pregătirea de dascăl de bază, în cadrul cursului special de calificare în metodă Montessori. Că există o întreagă comunitate de oameni pasionaţi să crească şi să educe copiii în spiritul a exact aceleaşi valori despre care doamna Moraru vorbeşte în intervenţiile sale. Că părinţii ce îşi aduc copiii în metodă Montessori sunt în mod cert dintre aceia de la care doamna Moraru aşteaptă schimbarea.
Amintesc câteva elemente-cheie care caracterizează un mediu Montessori autentic, care pot fi cercetate pe larg în acest articol de pe blogul nostru: grupe mixte, cadre didactice instruite în pedagogia Montessori la cursurile AMI, materiale specifice Montessori.
Având în vedere aceste puncte comune, doresc să deschid către doamna Moraru invitaţia de a cunoaşte comunitatea Montessori, pentru a vedea cum putem contribui împreună la scopul nostru comun.
În discursul scris despre care vorbim, se poate observa lupta interioară între modelele vechi, cu care am crescut cu toţii. Şutul în fund inspiraţional – teama de “cocoloşire”, nota cea sfântă, performanța ca scop exclusiv al educaţiei, dascălul făuritor de oameni – pe de o parte. Pe de altă parte, dorinţa de a construi şi propune modele noi, adaptate nevoilor copilului – o relaţie asertivă şi conținătoare profesor-elev, în care elevul e luat în calcul ca parte a procesului de învăţare, în care elevul poate să aibă şansă de a simţi “gustul triumfului şi al puterii personale”, pe seama unor provocări asumate şi nu impuse din exterior, reguli şi structura care să asigure un cadru clar, dar în acelaşi timp flexibil, ce îi permite copilului să aibă creativitate şi să îşi exercite gândirea. Provocări, poate nu doar academice, care să îi permită copilului să îşi valorifice propriul potenţial.
Acest proces de căutări, contradicţii şi lupte, este un început bun pentru fiecare dintre noi în particular, şi pentru societatea noastră în general, menit să ne permită la un moment dat cu adevărat o schimbare profundă de paradigmă privind modul în care ne raportăm la copil şi aşteptările noastre comune de la un sistem de învăţământ care să servească nevoile reale ale copilului, dar şi ale societăţii.
Ramona Oros, Consilier școlar, Psiholog și Psihoterapeut, Profesor Montessori 6-12 ani – diplomă AMS
