Așa că am așteptat recunoscătoare să își dea singură răspunsul la propria întrebare, iar răspunsul ei m-a luat complet prin surprindere și m-a pus pe gânduri:
- ”Cel mai frumos lucru este iubirea!” mi-a zis ea încântată
Desigur! Era cel mai bun răspuns, atât de simplu și de potrivit… Am rămas gândindu-mă mult la replica ei și la perioada noastră atât de intensă emoțional, cu multe turbulențe, și mi-am reamintit că iubirea este răspunsul și aici.
În acele zile presărate cu crize de furie și provocări care mai de care, cu țipete și lucruri trântite, ce răspunsuri poți avea? Să urli și tu? Să te impui agresiv? Sigur, poți apela la puterea verbală sau fizică și chiar va funcționa temporar. În definitiv eu sunt ditamai adultul și ea o fărâmă de copil iar toate atuurile sunt la mine – o pot domina și ”dresa” cum vreau. Doar că nu acesta este răspunsul. Pedepsele, loviturile, țipetele, intimidarea nu îi învață pe copii să își gestioneze propriile stări, să dobândească autocontrol, stimă de sine. Un copil tratat agresiv va învăța doar să se poarte și el agresiv, deoarece ei învață ceea ce trăiesc. Relația lui cu adultul se va deteriora, devenind o luptă a justificărilor, presărată cu comportament defensiv, o doză și mai mare de furie și multă, teribil de multă neîncredere.
Copilul nu se opune din dorința de a îi face rău părintelui, pentru că se plictisește sau îl amuză să facă aceste lucruri. El este o ființă în dezvoltare, care învață despre lumea înconjurătoare și despre sine, descoperind prin experiențe repetate cum să își gestioneze propiile sentimente. Trece prin numeroase stări emoționale: se enervează, resimte frustrarea, tristețea, rușinea… însă adesea nu are încă instrumentele și vocabularul potrivit pentru a discuta despre ceea ce simte. Reacțiile sale sunt interpretarea fizică a acestor emoții, pline de energie negativă și agresivitate, interpretate adesea de adulți ca fiind complet nepotrivite și chiar disproporționate. Copilul este este o ființă unică, de sine stătătoare, cu dorințe și valori diferite, care gândește și simte altfel. Are alte nevoi și le simte intens, chiar dacă nouă ne par reacții disproporționate – dorința e atât de mare încât frustrarea devine imensă.
Crizele, reacțiile catalogate drept ”obraznice” nu reprezintă o luptă ”care pe care” iar marea provocare pentru adult este să vadă dincolo de suprafața comportamentului copilului. Și să treacă dincolo de propriile reacții negative – furia copilului vine peste propriile nevoi neauzite, peste acele emoții ascunse și încă nu suficient înfruntate. E un lanț al slăbiciunilor în care adultul se poate opri pentru a se uita în interiorul său, spre propriile răni și să descopere că agresivitatea și vilolența nu își au rostul sau locul.
Răspunsul este empatia, iar la baza acesteia se află iubirea. Comunicarea, acceptarea și respectul vin din iubire. Ceea ce înseamnă că dragostea este de fapt ingredientul secret :D.
Realitatea este că vor exista mereu momente dificile, sunt inevitabile, parte firească a dezvoltării copilului. Putem însă să fim pregătiți pentru ele și să ținem minte că lucrurile cu adevărat importante nu se învață explicit: copilul le va prelua încet-încet de la adulții din jur, urmărindu-le comportamentul, fiind influențat de reacțiile lor. E un proces de durată, dat de contactul uman și modelarea prin exemplu propriu al gestionării emoțiilor.
Marea schimbare este ca atunci când plânge, țipă, trântește, refuză orice să reușim să vedem dincolo de suprafață, să observăm tristețea, durerea, confuzia, frustrarea… și să apelăm la empatie. Să îi ascultăm, să îi luăm în brațe, să le respectăm sentimentele fără a le minimaliza sau să încercăm să le distragem atenția. Să le numim emoțiile. Să vorbim copiilor despre ele, să le analizăm, să îi învățăm să recunoască și să exprime ceea ce simt. Să le oferim timp și spațiu, arătându-le că le suntem aproape. Oferind respect și acceptare. Conectare. Înțelegere.
Ceea ce nu anulează existența limitelor, doar duce la trasarea acestora cu blândețe, răbdare și multă iubire. Pentru a crește copii fericiți, împliniți, responsabili și empatici e nevoie de limite ȘI de iubire.
Alina F.
