Anul școlar 2016-2017 reprezintă pentru noi la Monterra anul final din ciclul Montessori 6-9 ani. Un moment de bilanț și de bucurie. Uitându-ne în urma, realizăm cu încântare că am reușit. Am reușit să aducem în realitate un mod de învățare care există în mediul școlar din România de mai puțin de șase ani. Suntem mândri și recunoscători pentru ceea ce am creat în ultimii trei ani, alaturi de copii și de părinții care au avut încredere în noi.
Credem că e important să marcăm cum se cuvine acest moment și să fim pe deplin conștienți de semnificația lui. De aceea, dorim sa împărtășim cu voi de ce este pentru noi, dar și pentru voi ceva atât de special.
Atunci când am pus bazele grădiniței, in anul 2010, nu ne gândeam că vom crește și vom merge la școală. Am pornit cu gândul de a construi un loc în care copilul să fie cu adevărat în centru, să fie tratat ca o persoană cu cea mai importantă misiune: să crească și să se pregătească pentru a trăi și construi societatea de mâine, oricum ar arăta aceasta. De aceea am ales să urmăm modelul Mariei Montessori, o femeie genială care a găsit, acum mai bine de 100 de ani, un posibil răspuns la aceste intenții ale noastre. Am fost inspirați de asemenea de oameni foarte vii și pasionați, care au adus în România ideea educației Montessori si s-au dedicat transpunerii ei în realitate. În realitatea unei societăți care, la acel moment avea puțină disponibilitate de a vedea copilul ca o ființă umană cu un imens potential. Vrem să îi menționăm aici în mod special pe Ana-Maria Brezniceanu și pe Mariana Uliță, fondatoarele Montessori Kindergarten of Bucharest, devenită mai apoi Montessori School of Bucharest. Pentru viziunea lor, pentru perseverența lor, pentru naturalețea cu care au considerat că așa ar trebui să fie crescuți și educați copiii. Le mulțumim pentru inspirația pe care au adus-o în viețile noastre.
Am avut ocazia să cunoaștem de-a lungul acestor șase ani, oameni deosebiți, dedicați și pasionați, cu care am construit împreună Comnitatea Montessori și Comunitatea Monterra. Așa am avut privilegiul, ca în anul 2013, la îndemnul și cu susținerea unor părinți Monterra, să ne angajăm într-o nouă aventură: aceea de a fonda Școala Monterra în sistem Montessori.
Și dacă am crezut că greu a fost drumul de început: găsirea omului potrivit pentru a parcurge cursul de profesor Montessori 6-12 ani în Statele Unite ale Americii, găsirea unui spațiu adecvat, lucrul la procesul de autorizare, comanda materialelor Montessori, asigurarea fondurilor necesare, construirea intregii echipe de școală: asistent la clasă, profesori colaboratori… de fapt provocarea adevărată s-a ivit în momentul în care copiii au venit efectiv în clasă, pe 15 septembrie 2014.
Atunci am realizat că suntem în fapt într-o situație fără precedent: în situația în care ne așteptăm ca copiii, ajunși acum în planul al doilea de dezvoltare, cel al minții conștiente, să aleagă să vină la școală și să învețe, intr-un cadru în care autoritatea profesorului e departe de a fi evidentă. Copii de 6-9 ani să aleagă să se comporte respectuos și atent cu colegii lor, în condițiile în care au libertatea de a își structura, într-o măsura mare, timpul, activitățile pe care doresc să le desfăsoare, partenerii cu care să învețe și să se joace.
Cum construiești adevărata disciplină, cea care vine din interior și care îți arată singură granițele bunei purtări? Cum găsești, în plan conștient, motivația de a învăța fără constrângere? Ce resort interior te poate face să asculți profesorul atunci când nu există consecințe palpabile?
Cum arată învățarea și viața socială într-o clasă în care copiii se pot mișca liber, pot lucra la masă sau pe jos, pe covoraș, pot să lucreze singuri sau în grup, pot alege tema pe care să lucreze, pot vorbi în orice moment cu colegii lor? Într-o clasă în care nu există note, nu există recompense, dar nici pedepse. O clasă în care profesorul este un ghid, iar copilul este tratat cu respect. O clasă în care copilul nu intră să se așeze în bancă, având în fața lui catedra și învățătorul, într-o evidentă evidență poziție de autoritate și putere. O clasă în care părinții nu îl trimit pe copil spunându-i să fie cuminte și să ia calificative maxime.
Într-un astfel de cadru, de o libertate aparent fără limite, în care regulile sunt foarte puține și țin mai ales de principiul libertății care se sfârșește acolo unde începe libertatea celuilalt, oare ce alege să facă copilul?
Vom afla în partea a IIa
Echipa Monterra
Partea a II-a și Partea a III-a
