În abordarea Montessori metodele educative sunt construite pe tendințele naturale ale celor mici. încurajând dorința acestora de a explora și plăcerea de a învăța. Obiectivul este împlinirea personală prin cultivarea încrederii în sine și susținerea individuală a fiecărui copil. Din acest motiv Montessori susține autodiversificarea ca parte esențială a drumului către propria independență, un drum care este atât psihologic cât și biologic, cele două componente fiind strâns legate.
Autodiversificarea este o alternativă la diversificare care presupune încredere în propriul copil și abilitatea acestuia de a decide ce și cum va mânca și încurajarea acestuia să își controleze (din ce în ce mai mult) procesul de hrănire, fiind lăsat să exploreze și să descopere. Părintele doar îndrumă, ghidează și oferă alegerile, copilul decide ce dorește, gustă, mestecă, scuipă, înghite, savurează sau asimilează (în special alimente solide, potrivite dezvoltării lui), fără ajutorul cuiva. Autodiversificarea este, pe scurt, diversificarea condusă de copil, în ritm propriu.
Numeroși specialiști consideră că bebelușii sunt capabil să facă acest lucru, menționând o serie de repere de care se poate ține cont pentru identificarea momentului potrivit (există un interval de timp în care copilul manifestă o sensibilitate crescută pentru autodiversificare, procesul fiind mult mai greu în afara ei). Cel mic va da semne că este pregătit întinzându-se singur după alimente, încercând să le apuce, să le ducă la gură… manifestând clar curiozitate față de acestea. Dintre reperele fizice de obicei prezente, cele mai importante sunt abilitatea de a sta în fund (chiar și sprijinit), capacitatea de a apuca și de a duce mâna la gură, apariția dinților (de reținut însă că bebelușii pot ”mușca și mesteca” folosind gingiile).
Ceea ce îi motivează pe cei mici în tranziția către alimentele solide și face ca acest lucru să se întâmple natural este jocul, dorința de a experimenta. Copiii care se autodiversifică acceptă o gamă mai largă de alimente deoarece testează diferite texturi, culori, forme, dimensiuni, arome, combinații și descoperă astfel plăcerea de a mânca.
Prin încurajarea către autodiversificare părinții îi transmit bebelușului că îi respectă și îi susțin alegerile, încurajându-l să descopere prin puterile sale lumea din jur și limitele ei. În abordarea Montessori autodiversificarea se referă mai puțin la mâncare și mai mult la un important moment în dezvoltarea psihologică și fizică a copilului. Relația cu părinții, de care bebelușul este dependent la naștere (în special mama), capătă o nouă dimensiune: alăptarea presupune o conexiune extrem de intimă, bebelușul este ținut în brațe, aproape de inimă… iar autodiversificarea aduce cu sine un alt raport între doi indivizi: așezați față în față, într-o relație de parteneriat. Este semnul unei noi realități în viața bebelușului: dobândirea controlului asupra propriei persoane și mediului înconjurător, acesta fiind considerat primul pas înspre autonomie.
Adesea uităm de semnificația profundă a acestor acțiuni, de sentimentul de independență pe care îl are copilul atunci când i se dă libertatea de a controla situația. Răbdarea, grija și respectarea principiilor de bază asigură faptul că autodiversificarea este nu doar o perioadă de tranziție în alimentație, ci și unul din primii pași ai copilului în procesul de creştere şi împlinire personală. Masa în abordarea Montessori înseamnă ceva mai multă mizerie (:D) însă și cea mai importantă oportunitate de învățare pentru un bebeluș. Find lăsat să se servească singur, el va mânca mai cu poftă și entuziasm, momentul mesei va fi unul așteptat și, foarte important, în același timp va căpăta încredere în sine și independență, devenind responsabil, o persoană capabilă să ia decizii și dornică să învețe lucruri noi.
Alina F.
Mai multe informații găsiți și în articolul Principii de bază în autodiversificare.
