Patul scund

Aici cresc Montessori

Nou născuții au abilitatea de ”a aluneca” încă din primul moment. Atunci când sunt poziționați pe o suprafață destul de mare se poate vedea cum ”se rotesc” ușor în sensul acelor de ceas. Libertatea de mișcare vine împreună cu posibilitatea de a observa mediul înconjurător, iar atunci când se mișcă în spațiu cei mici sunt extrem de concentrați – corpul și mintea lucrează împreună. Pentru a îi susține în dezvoltarea personală și a veni în întâmpinarea nevoii lor interioare, abordarea Montessori propune utilizarea unui pat mult mai mare decât cel ”standard” și poziționarea unor obiecte interesante, ca stimul pentru mișcare. O saltea aflată al nivelul solului sau un pat scund este sugestia Montessori, care însă este adesea întâmpinată de îngrijorarea părinților: ”ar putea cădea din pat”.

În cartea sa, ”Understanding the Human Being – The Importance of the First Three Years of Life”, dr. Silvana Montanaro  afirmă că atât timp cât acest tip de pat este folosit încă de la început, acest lucru nu se poate întâmpla. Argumentul adus de ea este că mișcările nou născutului sunt extrem de încete și de îndată ce una dintre extremitățile sale va ajunge la margine (nu va ajunge niciodată în această poziție cu tot corpul simultan) și va simți absența suportului saltelei, se va retrage către centru. Similar reptilelor: puiul de șopârlă nu cade din copac deoarece se întinde pe o creangă doar până la limita de siguranță.

Un alt argument în favoarea acestuia este faptul că marginile ridicate ale unui pat obișnuit îl împiedică să vadă și să se miște – îi limitează. Odată cu dezvoltarea abilității copilului de a își ridica și susține capul fără ajutor vine și abilitatea de a direcționa privirea către obiectul de interes. Acesta este primul pas către controlul asupra mediului înconjurător, ce poate fi susținut prin oferirea libertății privirii. Salteaua aflată la nivelul solului și lipsa barelor unui pătuț obișnuit îi oferă această posibilitate.

De asemenea, este extrem de importantă dorința copilului de a se da singur jos din pat. Dar câți copii au această libertate de mișcare? Un pat scund înseamnă pentru copil posibilitatea de a acționa conform nevoilor sale interioare, putându-se sui și coborî din el atunci când dorește. În acest punct copilul nu mai are nevoie să plângă pentru a atrage atenția unui adult – știe ce dorește (are ideea mentală) și poate obține acel lucru folosindu-se de nou dobânditele capacități fizice.

Maria Montessori considera că plânsetul copiilor este în fapt dorința lor de a fi ajutați să facă singuri ceea ce își propun (”ajută-mă să fac singur”). Diferența dintre cineva care poate face ceea ce își dorește și cel care este nevoit să ceară constant ajutorul celorlalți este fundamentală. Libertatea de mișcare înseamnă că experimentează senzația de libertate și control, capătă încredere în propriile abilități. Aparent nesemnificativ, patul coborât și neîngrădit este primul pas spre independență. Plecând de la o saltea joasă se dezvoltă o întreagă atitudine în fața vieții, cea a individului încrezător în propriile forțe care atunci când este interesat de ceva nu este nevoit să aștepte ajutor din exterior, care experimentează reușita propriilor acțiuni (întreg procesul de la ideea inițială până la punctul final al atingerii scopului) și realizează că este capabil ”să facă lucruri”.

Alina F.

–––––––

Mai multe idei de amenajare a unui pat scund puteți găsi și pe pagina de Pinterest a Monterra.

Distribuie acest articol:

Facebook
LinkedIn