– Noi vom face o primă selecție, 2-3 grădinițe pe care le considerăm potrivite, după care copilul va alege singur grădinița la care va merge. Așa este și în spirit Montessori, nu?
Răspunsul meu este:
– Da, în conformitate cu pedagogia Montessori, îi încurajăm de mici să facă alegeri potrivite, DAR….
Și după cum se știe, un DAR invalideaza de regulă mare parte din ce s-a spus inițial, dar cum de regulă nu am suficient timp pentru a dezbate toate motivele pro si contra sau cadrul nu este cel mai potrivit, m-am gândit că un articol ar completa mult mai bine acest gol.
In clasele Montessori, alegerea este un fapt fundamental; în locul unei educații direcționate și condiționate de adult, copilul își alege singur materialele cu care lucrează, din rândul celor ce i-au fost prezentate. Iar pe măsură ce este pregătit, are tot mai multe libertăți: libertatea de a merge singur prin clasă (cu condiția de a nu-i deranja pe ceilalți), libertatea de a vorbi cu ceilalți colegi (cu condiția de a folosi o voce de interior ce nu deranjeaza atmosfera de concentrare), libertatea de a-și alege locul de lucru (la masa sau pe jos, la covoraș) și libertatea de a stabili pentru cât timp lucrează cu un anumit material (zece minute, o jumatate de ora sau poate două ore).
Ce observăm analizând alegerile dintr-o clasă Montessori? Eu aș zice că ne propunem să oferim copilului alegeri pentru care este pregătit și intr-un cadru care să-l ajute, încet-încet, să facă alegeri informate, de genul celor în care ai toate informațiile disponibile, știi ce se întâmplă dacă alegi A si dacă alegi B – iar atunci alegi in cunoștință de cauză. Și trecem dincolo de nivelul de moft sau preferință de moment – cum este într-o alegere de genul “te îmbraci astăzi cu rochița mov sau cu cea albastră?”
Pe de altă parte, o cale sigură de a distruge un proces este să îl iei în derâdere și să îi forțezi limitele – dacă de exemplu îl întreb pe băiatul meu de 5 ani ce să fac cu oferta de job nou pe care tocmai am primit-o, dacă să o accept sau să o refuz, de bună seamă nu mă pot aștepta la o decizie argumentată – și nu am creat un cadru prin care el să invețe să ia decizii din ce în ce mai bune, ci îl invit mai degraba la loterie, să își încerce norocul cu un răspuns în functie de starea lui de spirit.
Ca să ia o decizie educată, copilul de 2-4 ani ar trebui să înteleagă: ce este o grădiniță și care sunt diferențele între cele 2- 3 grădinițe prezentate; care este pregătirea educatoarelor și stilul de comunicare folosit; câteva elemente de nutriție, etc; cel mai important, ar trebui să facă o estimare cum îi vor afecta viața de adult cei 3 ani petrecuți în grădinița aleasă; pare foarte mult, nu? Mai ales ca abia dupa 7 ani copilul isi dezvolta capacitatea de a rezolva probleme, iar după 11 ani poate face raționamente și predicții, conform stadiilor lui Piaget… Sigur, ne putem aștepta ca un copil cu vârsta intre 2 si 4 ani să ia o decizie legată de grădiniță pe baza unor factori de tipul: desenele de pe pereți; cum a decurs joaca cu unul din copiii de acolo; ce culoare are vila – sunt acestea lucruri relevante?
Există bineînțeles și cîteva aspecte in favoarea implicării copilului în alegerea grădiniței – de câte ori suntem implicați, suntem mai înclinați să colaborăm și ne găsim mai repede locul; în plus, încrederea în noi crește atunci când vedem că opinia noastră contează; ambele aspecte sunt importante, dar sugestia mea este să le practicăm în domenii aflate mai aproape de întelegerea și puterea de decizie a copilului.
Eu cred că alegerea grădiniței ține de funcția parentală – singura care poate lua în calcul toate aspectele necesare pentru o decizie complexă. Si este nevoie să fie și o decizie asumată – Eu, ca mama/tatal tau, am ales această grădiniță pentru tine și am încredere că aici îți va fi bine. Numai printr-un transfer de încredere copilul își găsește usor rolul în noua comunitate și se simte “ca acasă”. Altfel, insecuritatea lipsei unui cadru și ai unor pereți ficși poate fi prea mult de gestionat. Nu îi facem copilului un serviciu transferându-i mai multă libertate decât cea pentru care este pregătit sau mai multă responsabilitate decât își poate asuma. Il ajutăm mult mai mult definind foarte bine rolurile și având un set de așteptări adecvate pentru vârsta lui.
Sigur, contează foarte mult feed-back-ul copilului o data ajuns la grădiniță. Daca vedem că în mod constant sunt lucruri care nu îi plac iar feed-back-ul său e negativ, atunci avem argumente pentru a reveni la procesul de decizie…dar aici este deja un alt subiect .
Așteptăm și părerile dumneavoastră pe această temă!
Ne puteți scrie pe Facebook sau la contact@aicicrescmontessori.ro
