Intră într-o clasă Montessori

Aici cresc Montessori

Clasa Montessori este amenajată într-un spaţiu deschis şi mare, foarte luminos, atent aranjat şi ordonat. Pe lângă pereţi sunt rafturi care permit copiilor acces la materialele Montessori. În clasa sunt mese şi scaune făcute pe măsura copiilor,  ca şi covoraşe ce permit lucrul stand pe jos.

Introducerea de mobilă proiectată pe măsura copiilor a fost în fapt una dintre inovaţiile metodei Montessori, inovaţie care acum este firească în orice grădiniţă şi şcoală primară.

În clasa Montessori se lucrează cu materiale, acestea fiind obiecte cu scop educaţional, create iniţial de Maria Montessori şi testate de către ea în lucrul direct cu copiii pe tot parcursul vieţii sale. Pornind de la aceste materiale create de ea, ca şi de la principiile specifice, educatorii Montessori îşi pot crea propriile materiale destinate lucrului cu copiii.

Materialele standard, originale Montessori sunt vândute sub licenţă – calitatea materialelor este foarte importantă, atât pentru a-şi îndeplini scopul în care au fost proiectate,  cât şi în termeni de durabilitate, ele trebuind să reziste la folosiri repetate. În clasa Montessori materialele sunt aranjate pe arii curiculare, fiecare într-un loc fix,  pe unul dintre rafturile din zona dedicată, urmând o logică bine gândită de către educator.

Fiecare copil, după ce lucrează cu un material,  îl duce înapoi la raft, exact din locul de unde l-a luat şi în formă să iniţială, astel încât un alt copil să poată lucra cu el la rândul său.

În general,  într-o clasa Montessori există doar un material de un anumit fel. Această înseamnă că, pentru a lucra cu un anumit material, copilul îşi aşteaptă rândul şi învaţă în acelaşi  timp să împartă materialul cu colegii săi.

Copiii nu stau la mese, în locuri prestabilite, ci se mişcă liber prin clasă, conform interesului propriu, fie alegând un material pentru a lucra, singuri sau alături de un grup, fie observând ce fac şi cum lucrează ceilalţi. Copiii îşi pot alege materiale din rândul celor ce le-au fost deja prezentate de către pedagogul Montessori, modalitatea de prezentare  fiind parte importantă din pedagogia Montessori. Cu alte cuvinte, copiilor li se cere să respecte scopul şi modul de utilizare al materialului

Deşi într-o clasa Montessori există un colţ de lectură şi cărţile sunt prezente în clasa, urmând să fie un ajutor în învăţare din ce în ce mai consistent,  pe măsură ce copilul creşte, sursa primară de învăţare este în continuare materialul concret pe care copilul îl manipulează cu propriile mâini şi care favorizează învăţarea şi practicarea concentrării. Cunoştinţele nu vin dintr-un mediu inert, cum sunt cărţile, ci dintr-un mediu activ, şi anume materialele, animate de prezentările educatorului şi apoi de utilizarea lor de către copii.

Clasele Montessori sunt formate din copii de vârste diferite, pe intervale de vârste din 3 în 3 ani,  că 0-3 ani, 3-6 ani, 6-9 ani, 9-12 ani, şamd, fapt care facilitează învăţarea socială dar şi învăţarea conceptelor. Un fenomen important într-o clasă Montessori este învăţarea copiilor de la unul la altul, cei mai avansaţi ajungând să facă prezentări ale materialelor către cei mai începători, în locul educatorului şi având astfel şansă de a aprofunda şi mai mult lucrul cu materialul respectiv. De asemenea, simplă observare a lucrului unui copil cu un material mai avansat de către alt copil este o modalitatea foarte importantă de asimilare a cunoştinţelor. Clasele Montessori sunt în sine o mică comunitate, funcţionând cu până la 35 de copii însoţiţi de un educator Montessori şi un asistent, favorizând astfel puternic învăţarea socială. De altfel, una din ariile curiculare este «graţie şi curtoazie », adică cum să ne comportăm în societate şi cu ceilalţi.

Regulile sunt foarte importante într-o clasă Montessori. Respectarea lor, alături de întreţinerea ordinii fac din clasele Montessori o privelişte extrem de neobişnuită în comparaţie cu o clasa tradiţională. 25-35 de copii care lucrează concentraţi, vorbind în şoaptă, într-o atmosferă de armonie şi calm, părând să ştie exact ce vor să facă şi în care educatorul pare să fie mai degrabă spectator este ceva destul de greu de imaginat, dar care se întâmplă în realitate. Pentru privitorul neantrenat, paradoxul dintre firescul şi extraordinarul situaţiei poate trece neobservat.

Ramona Oros, Consilier școlar, Psiholog și Psihoterapeut, Profesor Montessori 6-12 ani – diplomă AMS

Distribuie acest articol:

Facebook
LinkedIn