Libertatea din clasele Montessori reprezintă instrumentul necesar pentru ca cei mici să ajungă la autodisciplină; independența nu înseamnă lipsa responsabilității, ci accentuarea acesteia.
Montessori este un stil de viață care afectează profund copilul, ajutându-l să interiorizeze anumite valori și concepte în scopul dezvoltării sale într-un adult împlinit, echilibrat. În acest sistem disciplina nu este privită ca ceva impus din exterior, izvorât din teama de pedeapsă și ”îngenuncherea” voinței copilului, ci ca rezultatul unui proces firesc de dezvoltare, punctul final al unei călătorii. De altfel, chiar Maria Montessori afirma că disciplina nu este o stare de fapt, ci o cale.
Mediul pregătit Montessori oferă numeroase oportunități pentru a facilita apariția acestei discipline de sine. Maria Montessori considera că exact libertatea din clasele Montessori este instrumentul necesar pentru ca cei mici să ajungă la autodisciplină, deoarece independența nu înseamnă lipsa responsabilității, ci accentuarea acesteia. În opinia ei ordinea și disciplina sunt strâns legate de noțiunea de libertate. Montessori promovează libertatea într-un cadru clar și aceasta este una dintre cheile succesului său: libertatea construită pe o stuctură clară.
Regulile sunt simple, însă prezentate în detaliu, fără a se presupune niciodată că cel mic le înțelege automat. Din acest motiv, lecțiilor de grație și curtoazie li se dedică mult timp și atenție: copiii nu știu din start cum se poartă un prieten, cum se poate exprima supărarea, cum saluți pe cineva, cum întrerupi politicos o conversație sau cum rezolvi o problemă. Adesea nici noi, ca adulți, nu știm cum să abordăm astfel de situații și totuși nu alocăm suficient timp unor lecții de comportament în societate pentru copiii noștri. În metoda Montessori acestor lecții li se acordă o mare importanță, considerându-se că ele pun baza comportamentului deziderabil în comunitatea pe care ne propunem să o construim, plecând de la ideea că la fel cum copilul va învăța mai întăi să stea în picioare și abia apoi să meargă și autodisciplina înseamnă o serie de etape și nu este ceva prezent încă de la început în fiecare copil. Și nici ceva ce se poate ”preda”.
De asemenea, limitările existente în mediul pregătit Montessori contribuie la dobândirea disciplinei de sine. Deși copilul are libertatea de mișcare, de comunicare, de alegere (poate decide cu ce material dorește să lucreze), este nevoie să folosească o voce de interior pentru a nu-i deranja pe ceilalți, să respecte mediul în care se află (manipulând materialele cu grijă), să aștepte atunci când un alt copil lucrează cu materialul dorit (fiecare material dintr-o clasă Montessori există într-un număr limitat tocmai pentru a facilita respectul pentru activitatea altuia și răbdarea de a aștepta rândul propriu), să păstreze ordinea (ca reflectare a ordinii interioare pe care ne dorim să o atingă copilul).
În acest mediu pregătit educatorul Montessori reprezintă un model de comportament dezirabil. În plus, el observă cu atenție copilul și poate stabili ce lecții i se potrivesc, putând decide când este cazul să intervină sau nu, răspunzând nevoilor copilului într-o manieră potrivită, susținându-l în dezvoltarea sa către momentul în care acesta va putea face alegerile comportamentale potrivite chiar și atunci când nu suntem prezenți. Acesta este parte din normalizarea copilului, scopul final al pedagogiei Montessori.
Alina F.
