Munca efectuată de copii în cadrul mediului pregătit Montessori este diferită de definiția pe care i-o oferă adulții. Ea implică mai degrabă întregul parcurs decât de produsul rezultat – scopul este drumul în sine, nu finalul procesului. Aceasta deoarece în cazul copiilor și al adulților motivația este alta. Adultul dorește să termine cât mai repede, mișcările sale fac parte dintr-o rutină îndelung exersată, el caută să ajungă la rezultatul final pentru a se bucura de acesta, în timp ce copilul se bucură de parcurs: după ce va termina de un desen va uita complet de el… după ce va asambla turnul roz îl va dărâma grăbit pentru a relua întreaga operațiune… și tot așa. Pentru copii repetiția nu este rutină, corvoadă, ci calea spre independență, posibilitatea de a se gestiona singuri.
Atunci când li se oferă libertatea de mișcare și de a explora în conformitate cu dorința proprie, cei mici absorb cu încântare informații din și despre mediul înconjurător, curiozitatea lor nativă fiind cea care îi ghidează. Activitățile propuse într-o clasă Montessori nu sunt o obligație deoarece sunt liber alese, după dorința proprie, iar copiii li se dedică atât timp cât simt nevoia. Ele sunt percepute ca fiind o joacă și sunt o joacă pentru ei, chiar dacă au și o componentă educativă – aceasta nu anulează bucuria copilului de a descoperi lumea și satisfacția reușitei proprii. Montessori nu excude joaca și bucuria, nu se rezumă la rigoare și structură, dimpotrivă, în loc să pună noțiunile de ”învățare” și ”bucurie” în opoziție, pedagogia Montessori le integrează, bazându-se pe ”bucuria de a învăța”.
Acesta este definiția pe care o capătă în această metodă termenul de ”muncă”: plăcerea de a se dedica total unei sarcini anume, satisfacția lucrului făcut prin propriile forțe, bucuria procesului în sine mai degrabă decât rezultatul material de la final, o formă de exprimare a personalității fiecăruia, ce umple mintea și sufletul cu încântare și mulțumire.
Alina F.
