Plecând de la ideea că există un stres pozitiv și că este mai util să îi ajutăm pe cei mici să descopere cum să controleze situațiile neașteptate decât să îi protejăm tot timpul de ele, Ellen Galinsky prezintă o serie studii și de concluzii extrem de interesante privitor la ceea ce contează cu adevărat în relația copiilor cu stresul:
Durata
Așa cum aminteam și în articolul anterior, cercetările indică faptul că alături de natura incidentelor generatoare de stres contează extrem de mult și durata acestora. Cu alte cuvinte este foarte important intervalul în care copilul rămâne în acest mediu nociv – impactul negativ crește pe măsură ce trece timpul. Aceasta deoarece răspunsul corpului la stres este eliberarea de hormoni (care accelerează bătăile inimii, măresc ritmul respirației și cresc nivelul de energie) și cu cât copilul petrece mai mult timp într-un mediu stresant sistemul lui este ”invadat” de hormoni într-o cantitate prea mare pentru a mai asigura buna funcționare a organismului și revenirea acestuia rapidă după eliminarea factorului de stres. Sunt afectate memoria, concentrarea și controlul și se accentuează emoțiile negative.
Ajutorul primit
Sunt însă situații în care sursa de stres presupune implicit o anumită durată până la revenirea completă (de exemplu decesul unei persoane dragi). În acele momente nu se poate pur și simplu elimina factorul nociv, astfel încât ceea ce contează este prezența sau absența unor adulți gata să susțină copilul și să îl sprijine în acest proces complex. Aceștia pot crea un mediu sigur în care cel mic să poată învăța să controleze situația și să își poată reveni după o experiență traumatizantă.
Controlul
Un mediu care îi oferă copilului posibilitatea de a își controla și gestiona reacția la stres îl va ajuta în cele din urmă prin creșterea capacității de a reacționa în cazul unor momente tensionate. Modalitățile de a îl ajuta să controleze astfel de situații sunt variate, cum ar fi înțelegerea responsabilității propriilor acțiuni și consecințele acestora (de exemplu uneori sunt lucruri pe care nu le poți amâna fără a obține grabă și stres la final) sau a îl învăța cum și unde să caute ajutor atunci când are nevoie de acesta…
Relația cu adultul
Numeroase cercetări arată că cel mai bine reacționează la stres copiii care au o relație bazată pe iubire și încredere cu persoanele importante din viața lor. Explicând faptul că stresul este sentimentul de a fi copleșit de evenimentele care au loc, fiindu-ți pusă la încercare abilitatea de a găsi soluții, Megar Gunnar (cercetător la Universitatea din Minnesota, specialistă în domeniul gestionării stresului de către copii) afirmă că că alături de cineva în care ai încredere și care ți-a fost alături și cu alte ocazii nu te vei simți copleșit.
Un studiu făcut de ea subliniază acest lucru: când nou născuții sunt luați în brațe nivelul cortisolului lor crește (indicând faptul că este o situație nouă și stresantă pentru ei) însă în doar câteva săptămâni de la naștere ei capătă abilitatea de a își controla răspunsul organismului, fără a mai reacționa puternic la gestul de a fi luați în brațe. La fel și în cazul vizitelor la doctor – în jur de 5 luni reacția este mult diminuată iar la 1-2 ani nivelul de cortizon scade și mai mult – dar și legat de alte evenimente stresante (cum ar fi absența părinților) iar concluzia este că pe măsură ce copiii cresc sistemul lor de răspuns la stres este mult mai stabil . Acest lucru nu se întâmplă deoarece sunt capabili să gestioneze stresul singuri ci pentru că la aproximativ un an bebelușii încep să se folosească de una sau două persoane din jur ca sprijin în obținerea sentimentului de siguranță și astfel își controlează stresul. Cheia este încrederea – plânsul copiilor și faptul că se agață de părinți este modul prin care ei îi trasmit adultului pe care se bazează că se află într-o situație care nu le place, apelând la ajutorul acestuia.
Raportarea la stres
Adultul contează nu doar ca sprijin și punct de încredere ci și ca reper – exemplul dat de el în situațiile de stres va fi copiat fidel de către copil mai târziu. Este important cum se raportează părintele la stres și cum și cât se lasă afectat de acesta. În plus, copilul caută confirmarea la părinte – de multe ori înainte de a face ceva nou (interzis poate), el se uită la adult pentru a vedea ce reacție are acesta (în realitate și noi, adulții, facem la fel – în situații neașteptate ne uităm în jur pentru a vedea cum reacționează ceilalți).
Stilul de educație
Unul dintre elementele din mediu care contează este stilul de educație abordat de părinți. Deși caracterul copilului este important și cercetările au făcut legătura între un set de gene și înclinația copilului către o reacție reținută, temătoare în fața unui stimul nou, aceasta este doar o predispoziție către o tipologie umană, iar ea poate fi întărită sau subminată de experiențele de viață ale copilului și modul în care învață să le facă față. Un copil care nu este ajutat de către părinți să își gestioneze stresul va deveni anxios.
Alina F.
–––––––––
Sursă: “Mind în the making: the seven essential life skills every child needs” – Ellen Galinsky
