Cauți o grădiniță cu metodă de predare care respectă ritmul copilului, fără pedepse, fără recompense? Un mediu în care copilul poate alege ce activitate să facă, cât să dureze și cu ce coleg să colaboreze?

Monterra este o școală și grădiniță Montessori cu o experiență de 8 ani, ce oferă un program educaţional integrat şi complet, acoperind 3 niveluri de învățământ: antepreșcolar, preșcolar și primar (autorizate de Ministerul Educației Naționale). Oferim pedagogie Montessori autentică prin cadrele noastre didactice certificate sau în curs de certificare AMI (Association Montessori Internationale), iar întreaga echipă este instruită în metoda ESPERE de comunicare, pentru a construi relaţii sănătoase cu cei din jur.

Funcționăm în București, în două sedii:

  • sediul Monterra 1, aflat în zona Arenei Nationale, pe Str. Sergent Șerbănică Vasile, cu intrare de pe Str Herța nr. 13, un spatiu cu verdeață și retras față de zona de trafic intensiv din bulevarde. Aici ne bucurăm să ne desfășurăm activitatea în clase generoase (clase de peste 70 de mp), luminoase și într-o curte spațioasă (500 de mp).
  • sediul Monterra 2, Strada Sergent Pamfil Năstase nr. 26, Sector 2, București, (punct de reper: la 2 minute de stația de metrou Ștefan cel Mare), cu clase generoase (peste 70 de mp), luminoase și curte spațioasă (500 de mp).

Nou la Monterra

Suntem bucuroși să inaugurăm în sediul Monterra 1 o comunitate Montessori 3-6 ani cu predare bilingvă, engleză-română! Începând din luna septembrie, programul educațional Montessori la grupa Licuricilor va fi bilingv, predarea în limba engleză fiind asigurată de liderul de clasă Kathreine Biscubschi, educator Montessori cu diplomă AMI 3-6 ani. Kathreine are dublă naționalitate – română și britanică, vorbește fluent limba engleză și are o experiență bogată ca profesor de limbă engleză, lucrând atât cu copii mici, cât și cu adulți. Are de asemenea calificări în sociologie (România) și o experiență de 2 ani în poziția de ghid Montessori la The Montessori Place, Marea Britanie.

 

Înscrieri

Facem înscrieri la grupele noastre de 3-6 ani din ambele sedii, comunități bine închegate, care au încheiat deja un ciclu complet de 3 ani. Cei mici sunt așteptați cu bucurie într-un mediu de lucru primitor, securizant și stimulant, în care copilul se află în centrul activității, iar abordarea este personalizată, în funcție de nevoile și interesele fiecăruia. Astfel învățarea se produce conform motivației intriseci a copilului, fiindu-i hrănite pasiunile și dorința naturală de a învăța.

Pentru înscrieri sau programarea unei vizite vă rugăm să completați acest formular.

Comunitatea Montessori

O zi în comunitatea Montessori 3-6 ani la Monterra stă sub semnul concentrării și al dorinței de a explora, de a descoperi lumea, într-un mediu în care totul se desfășoară natural, într-un ritm firesc, deoarece metoda urmează copilul. Clasa Montessori este amenajată într-un spaţiu mare și luminos, atent aranjat şi ordonat, cu rafturi deschise care permit copiilor acces la materialele Montessori,  mese şi scaune făcute pe măsura lor şi covoraşe ce permit lucrul stând pe jos. Lucrul este individual și este promovată libertatea de mișcare și de alegere și totuși clasa este surprinzător de liniștită (pentru observatorul neavizat) – o zumzăială plăcută stă semn al comunității de copii implicați în activități ce le captează interesul. Copiii își aleg materiale din zonele de viață practică, senzorial, matematică, limbaj, științe și activități culturale și lucrează concentrați, vorbind în şoaptă, într-o atmosferă de armonie şi calm. Mediul acesta construit pentru ei devine al lor, de la alegerile făcute (știu ce doresc să facă și își pot duce la îndeplinire dorința) la gestionarea lui (sunt implicați în punerea și strângerea mesei, au grijă de plante, mătură etc.), educatorul îndrumându-i și susținându-i.

Nu se folosesc recompense şi pedepse (compasiunea, bunătatea și empatia sunt valori pe care metoda Montessori îi ajută pe copii să le interiorizeze), se pune mare accent pe libertatea de alegere și mișcare (considerate esențiale în procesul învățării), disciplina nu este cea care vine din teamă (ci este căutată disciplina interioară ce apare spontan atunci când copilul începe să se concentreze), iar cadrul didactic este un ghid care susține copilul în dezvoltarea adevăratului potențial (activitatea lui bazându-se pe facilitarea învăţării şi nu pe predare).

La Monterra, credem că în locul în care copiii își petrec cea mai importantă parte din timpul lor ar trebui să se întâmple și cele mai importante lucruri din viața lor. Oferim un cadru în care să poata fi curioși, angajați, sustinuți, înțeleși. Să aibă prieteni adevărați. Să fie doar ghidați în învățarea lor și nu împinși, constrânși, măsurați.